Britney Spears vrea să scape de tutela tatălui. Se dau lupte grele între părinții solistei

28 aprilie 2021 18:07   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Cântăreața americană Britney Spears (39 de ani) este decisă mai mult ca oricând să scape de tutela tatălui său, Jamie Spears (68 de ani). De 13 ani, din 2008, tatăl îi controlează viața și averea de 60 de milioane de dolari.

Pentru a scăpa de tutela acestuia, pe care nu o mai suportă, Britney vrea să depună ea însăși mărturie în instanță la tribunalul din Los Angeles, SUA. Anunțul a fost făcut de avocatul ei, Samuel Ingham. Magistrații au acceptat cererea sa. Deja a fost fixată data când vedeta va apărea în instanță și aceasta este ziua de 23 iunie 2021.

Britney e susținută în demersul de a scăpa de tutela tatălui de mama sa, Lynne Spears (65 de ani). De aceea, tatăl, Jamie Spears, o acuză pe mama ei că exploatează durerea și trauma fiicei. Iar mama îl acuză pe tată că o exploatează de bani pe vedetă. Lynne și Jamie Spears au divorțat în 2002 după 30 de ani de căsnicie. Ea l-a luat la întrebări pe fostul soț de ce încasează bani de la fiica lor în calitate de tutore și de ce cheltuielile sale judecătorești, care se ridică la 2 milioane de dolari, sunt atât de mari.Faptul că Britney nu reușește să scape de tutela tatălui îi preocupă și pe fanii cântăreței. Jamie Spears a scăpat de un dosar penal pentru agresarea nepotului său. El a fost acuzat de tatăl copilului, Kevin Federline, fostul soț al lui Britney, că l-a bătut şi l-a speriat pe fiul lui și al lui Britney, Sean Preston (15 ani), în august 2018.

Din cauza acuzațiilor, Jamie renunțase temporar la tutela asupra fiicei sale. El a fost înlocuit, atunci, de managerul vedetei, Jodi Montgomery. Însă după ce a scăpat de dosarul penal, tatăl a reluat tutela asupra fiicei.

Mai multe