Brooke Shields şi-a pierdut strălucirea
La numai 12 ani, Brooke Shields juca un rol de prostituată în filmul "Pretty Baby" din 1978. La 14 ani, devenea cel mai tânăr fotomodel care a apărut vreodată în revista "Vogue". Din 1999, nu a mai jucat nici un rol important.
Fost copil star şi fotomodel de mare succes, Brooke Shields s-a născut la 31 mai 1965. Numele ei real este Christa Shields. Când mama sa, Teri, l-a anunţat pe tatăl ei, Frank, că este însărcinată, familia acestuia i-a oferit o sumă de bani să facă avort. Teri a luat banii, dar a adus-o pe lume pe fetiţa care avea să devină o vedetă la o vârstă foarte fragedă. Frank s-a însurat cu Teri, dar au divorţat când Brooke avea vârsta de numai 5 luni.
Pe când micuţa avea doar 5 zile, mama ei s-a hotărât să o ajute să facă o carieră artistică fiindcă era "cel mai mai frumos copil din lume". Şi aşa fetiţa avea să apară în reclamele la săpun la numai 11 ani. La 12 ani, a apărut în rolul de prostituată minoră în constroversatul film "Pretty Baby". La acea vreme, un reporter ajunsese s-o întrebe ce înseamnă "să fii bun la pat". Răspunsul a devenit celebru: "Atunci când vin de la şcoală şi mi-e rău, mă urc în pat şi mama îmi aduce supa, aceasta înseamnă să fii bun la pat".
Patru ani mai târziu, Brooke devenea una dintre cele mai cunoscute feţe din lume, datorită carierei sale provocatoare de copil star şi fotomodel. În anii 1980, apărea peste tot, pe panouri publicitare, în reviste şi reclame la filme. Brooke Shield a urmat Universitatea Princeton, unde vorbea deschis despre sexualitate şi virginitate, dezvăluind fără reţineri că a devenit femeie la 22 de ani.
Brooke a fost prietenă din copilărie cu celebrul cântăreţ Michael Jackson, care a cerut-o în căsătorie, dar l-a refuzat. Actriţa a avut numeroase legături, între care şi cele cu actorul Liam Neeson, cântăreţul George Michael şi actorul John Travolta. S-a iubit cu Mohammed, fiul miliardarului Adman Khashoggi.
A fost căsătorită cu jucătorul profesionist de tenis, Andre Agassi, din 19 aprilie 1997 până la 9 aprilie 1999, şi, din 2001, este soţia scenaristului de televiziune Chris Hency. Brooke şi Chris au adus pe lume două fete, Rowan Frances, născută la 15 mai 2003, şi Grier Hammond, născută la 18 aprilie 2006. După a doua naştere, actriţa a devenit depresivă şi a publicat o carte despre depresia postnatală.
Carieră pe ducă în ultimii 14 ani
1976 - interpretează rolul unei prostituate în "Pretty Baby".1980 - joacă în "Laguna albastră"1981 - face un rol uimitor în "Dragoste fără sfârşit"Câştigă 1 milion de dolari pentru reclama la Wella Balsam1996 - este nominalizată la Globurile de Aur pentru rolul din "Suddenly Susan"1999 - joacă ultimul mare rol în "Black and White".
O avere de 20 de milioane de dolari
Deşi a fost o celebritate de la o vârstă foarte fragedă, averea actriţei Brooke Shields este estimată la numai 20 de milioane de dolari. Pe lângă faptul că nu mai are câştiguri mari, fiindcă, din 1999, are numai roluri de mică importanţă şi, practic, şi-a încheiat cariera de fotomodel, ea a avut probleme şi cu fiscul american. Astfel, în 2010, Brooke Shields a fost acuzată că nu a plătit taxe în valoare de 10.000 de dolari. Datoriile proveneau din anii 2004 şi 2005.