Bruce Willis: «Emma, facem şi noi un copil?»
"Nu ştiu care va fi viitorul. Totul este posibil. De când sunt căsătorit cu Emma am devenit un alt om. Mă simt atât de bine când sunt împreună cu ea, încât mi-aş dori să petrecem alături fiecare minut", a mărturisit recent Bruce Willis.
Cel mai mult îşi doreşte acum să mai aibă copii cu tânăra sa soţie, fostul fotomodel Emma Heming, în vârstă de 31 de ani, cu care s-a căsătorit anul trecut. Eroul din "Die Hard" nu îşi neglijează însă nici fetele din prima căsnicie, cu Demi Moore. El se mândreşte că fiica cea mare, Rumer, în vârstă de 21 de ani, îi calcă pe urme în cariera de actorie.
"Fetele mele sunt extrem de deştepte. Înţeleg viaţa de la Hollywood mai bine decât am făcut-o eu la vârsta lor. Ele au crescut într-un oraş mic până la 12-13 ani. Iar acum, când trăiesc la Hollywood, sunt obişnuite cu viaţa în comunităţi reduse. Ştiu bine să deosebească lucrurile reale de lucrurile închipuite", a spus Bruce într-un interviu acordat pentru revista germană "Bunte".
Bruce Willis şi fosta sa soţie, Demi Moore, au rămas în relaţii foarte bune după ce căsătoria lor s-a încheiat în anul 2000. Lor li se pare foarte straniu faptul că oamenii se miră de prietenia lor.
Actorul are trei fete cu Demi Moore
Din căsătoria lui Bruce Willis cu Demi Moore s-au născut trei fete: Rumer, 21 ani, Scout LaRue, 18 ani şi Tallulah Belle, 15 ani. Cei doi au fost căsătoriţi între anii 1987-2000.
Din anul 2005, Demi Moore (47 de ani) s-a recăsătorit cu tânărul Ashton Kutcher (31 de ani). Erou al filmelor de acţiune, Bruce Willis a devenit celebru mai ales datorită rolurilor din "Greu de ucis", "Ultimul samaritean" şi "Şacalul".