Caitlyn Jenner și-a făcut, în sfârșit, operația de schimbare de sex. ”Am vrut să am «părțile» corecte”
În memoriile ei viitoare, Caitlyn Jenner (67 de ani) mărturisește că a suferit o intervenție chirurgicală de schimbare de sex, în luna ianuarie a acestui an, la aproape doi ani după ce făcut publică decizia ei de ”tranziție”.
Aceste dezvăluiri vin în urma faptului că vedeta s-a săturat ca toți fanii ei să întreb în mod constant despre organele sale genitale și dacă a păstrat părțile biologice cu care s-a născut. Vedeta s-a hotărât să-și scrie memoriile în ”Secretele vieții mele” și să dea cărțile pe față.
”Operația a fost un real succes, eu nu mă simt doar minunat, ci și eliberat”, scrie Jenner în cartea ei, conform DailyMail. De asemenea, mărturisește că i-a fost greu să se despartă de penisul său. ”Voiam doar să am toate piesele potrivite. Mă săturasem până peste cap să ma gândesc mereu la asta. Am de gând să trăiesc autentic, pentru prima dată în viața mea. Am de gând să îmi umplu viața de entuziasm”.
Jenner le-a răspuns prin această cartea tuturor curioșilor, care o opreau mereu să o întrebe despre părțile sale genitale. ”Voiați să știți, așa că acum știți. Asta este pentru prima și ultima dată când voi vorbi despre aceste lucruri”, continuă Jenner.
Intervenția chirurgicală pentru ”bărbat-femeie” este mult mai ușoară și mai puțin costisitoare, decât intervenția chirurgicală pentru ”femeie-bărbat”. Testiculele sunt înlăturate și uretra este scurtată, iar piele din jurul penisului este folosită pentru a crea un vagin ”funcționabil”, precum și un neoclitoris, în unele cazuri, care permite și ”senzații”.
Între timp, prostat nu este îndepărtată în timpul intervenției, deși se contractă din cauza hormonilor. Există apoi o lungă perioadă de menținere în urma intervenției,ce necesită între 4 și 6 săptpmâni de recuperare. Pacienții petrec cel puțin trei zile în spital, iar pe o perioadă de două săptămâni nu au voie să întreprindă activități solicitante din punct de vedere fizic.