Cântăreața britanică Duffy, mărturisiri înfiorătoare: «Am fost violată, drogată și sechestrată»

26 februarie 2020 11:24   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Cântăreața britanică Aimee Anne Duffy (35 de ani), cunoscută mai ales pentru hitul "Mercy", a făcut câteva dezvăluiri cutremurătoare. Solista a povestit de ce a intrat într-un con de umbră în ultimul timp și de ce a preferat să se ocupe de propria persoană mai mult și mai puțin de muzică. Într-o scrisoare deschisă adresată publicului, Duffy a mărturisit că a fost "violată, drogată și sechestrată" și că recuperarea a fost de durată.

"Vă puteți imagina de câte ori m-am gândit să scriu asta, cum aș face-o și cum m-aș simți. Nu știu de ce acum este momentul potrivit și de ce simt că este eliberator pentru mine să vorbesc. Mulți v-ați întrebat ce s-a întâmplat, unde și de ce am dispărut. Un jurnalist a reușit să mă contacteze și i-am povestit vara trecută tot ce s-a petrecut. A fost foarte drăguț și m-am simțit minunat să pot vorbi în sfârșit. Adevărul este, și vă rog să mă credeți,  că acum sunt ok și în siguranță. Am fost violată, drogată și sechestrată pentru câteva zile. Desigur, am supravieţuit. Recuperarea a durat. Nu există un mod uşor de a o spune. Dar vă pot zice că în ultimul deceniu, după mii şi mii de zile, m-am angajat să simt din nou lumina soarelui în inima mea. Soarele străluceşte acum. Vă întrebați de ce nu mi-am folosit vocea pentru a-mi exprima durerea? Nu am vrut să arăt lumii tristețea din ochii mei. M-am întrebat pe mine însămi: cum aș putea să cânt din inimă dacă inima e zdorbită? Încetul cu încetul s-a refăcut", a scris Duffy pe Instagram.

Artista a promis că va publica un interviu și că va răspunde tuturoro întrebărilor pe care le va primi de la fanii care au tratat-o mereu cu bunătate și înțelegere, și pe care-i consideră prieteni. Duffy a făcut apel la ei pentru a o sprijini în continuare și pentru a-i respecta intimitatea și familia.

Mai multe