Cântăreaţa Jessica Simpson a născut pentru a treia oară. Cum o cheamă pe fetiţă

21 martie 2019 14:18   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Cântăreaţa şi actriţa Jessica Simpson a anunţat că a născut marţi o fată, al treilea copil pe care îl are cu soţul ei, Eric Johnson. În vârstă de 38 de ani, Simpson a anunţat pe Instagram că fiica nou-născută se numeşte Birdie Mae.

„Suntem atât de fericiţi şi mândri să anunţăm naşterea fiicei noastre perfecte, Birdie Mae Johnson”, a scris Simpson, care a anunţat sarcina în toamna anului trecut. Vedeta şi Eric Johnson, în vârstă de 39 de ani, s-au căsătorit în 2014. Cuplul mai are un fiu, Ace, în vârstă de cinci ani, şi o fiică, Maxwell, în vârstă de şase ani.

Cu ce probleme s-a confruntat Jessica Simpson în timpul sarcinii

Dacă la început a fost destul de secretoasă în privința sarcinii sale, dezvăluind că va mai avea un copil abia în septembrie 2018, când era deja însărcinată în 3 luni, ulterior artista a decis să îi țină pe admiratorii săi mult mai mult la curent în legătură cu problemele de gravidă pe care le-a avut. Cântăreața a publicat pe rețelele de socializare o imagine în dreptul căreia a scris un mesaj prin care le cerea ajutorul fanilor săi, părând destul de speriată.

În poza cu pricina, piciorul vedetei era extrem de umflat și, profitând de faptul că probabil are și urmăritoare care au trecut la rândul lor prin așa ceva, dorea să afle prin ce metode va reuși să scape de disconfortul produs de umflătură. „Câteva sfaturi? Vă rog, ajutați-mă!”, a scris Jessica pe contul personal de Instagram. Prietenii săi virtuali au sărit rapid în ajutorul vedetei și i-au dat acesteia sfaturi, explicându-i că știu prin ce trece. „Doamne, exact așa eram și eu. Pune-ți piciorul undeva sus. Nu mai sta în picioare și nu te atinge de sare. Nu există neapărat remedii, dar asta te va ajuta. Și să nu porți nici șosete strâmte, te va durea îngrozitor să le pui”, „Stai cu piciorul umflat în sus. Doamne, ce rău arată”, au fost doar câteva dintre sfaturile internauților. Unii au sfătut-o însă să meargă imediat la medic.

De ce li se întâmplă acest lucru femeilor însărcinate? Asociația Americană a Gravidelor a explicat că atunci când o femeie este gravidă, corpul ei produce aproximativ de 50 de ori mai mult sânge și fluide pentru a satisface nevoile bebelușului în creștere, potrivit People.com. Umflătura se numește „edema” și se întâmplă de regulă în zona mâinilor, a feței, a picioarelor și gleznelor și este perfect normală. 

Mai multe