Cântăreața Nicki Minaj va plăti taxele universitare pentru zeci de fani
Gest demn de toată lauda! Nicky Minaj (34 de ani) s-a oferit să plătească taxele universitare pentru mai mulţi fani, în urma unui concurs organizat pe Twitter.
Iniţial, cântăreaţa a organizat un concurs în care premiul cel mare era o excursie la Las Vegas, iar norocosul sau norocoasa putea participa la gala Billboard Music Awards, unde avea şansa să o vadă live pe artistă.
Printre zecile de comentarii, un fan i-a scris că ar prefera mai degrabă să primească un ajutor financiar pentru a-şi termina studiile, decât să meargă la Las Vegas.
La scurt timp, cântăreaţa a promis pe Twitter că va plăti taxele universitare sau va rambursa împrumuturile făcute de studenți în cazul a peste 30 de fani, scrie Daily Mail.
Zis şi făcut! Nicki a pus capăt concursului duminică cu un mesaj: "A fost amuzant. Voi face aceste plăți mâine și voi vedea dacă mai am bani. Voi face din nou acest lucru într-o lună sau două".
"Idolul meu a plătit pentru mine să mă întorc școală. Sunt literalmente în lacrimi", a scris o fană norocoasă pe Twitter.
Nicki Minaj se numără printre vedetele cel mai bogate din lumea hip-hop-ului.