Care sunt cele mai hot și urmărite cupluri de peste ocean. Cu ce au ieșit în evidență

4 iulie 2017 19:19   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Cuplurile de celebrități sunt un subiect intens dezbătut, atât de fanii vedetelor protagoniste, cât și de presă. De-a lungul timpului s-au tot format sau destrămat relații, însă, în prezent, unele idile au ajuns să acapareze interesul oamenilor prin povestea lor de dragoste, dar și prin felul în care își arată iubirea unul față de celălalt.

Nu de puține ori am asistat la despărțiri pe care nimeni nu le preconiza. Fie că sunt pasagere sau de durată, relațiile de la Hollywood au fost mereu în centrul atenției, iar în ultima perioadă, celebritățile au surprins cu alegerile lor în materie departeneri. De la cei mai bogați, până la cei mai faimoși, vedetele au format unele dintre cele mai hot cupluri de peste ocean.

Jennifer Lopez și Alex Rodriguez

Multe voci au declarat că cei doi îndrăgostiți vor face pasul cel mare în vara acestuia an, însă niciun lucru nu i-a dat de gol, până acum. Jennifer și Alex nu se grăbesc cu această decizie, dat fiind faptul că amândoi au mai trecut prin căsnicii eșuate, și preferă să se bucure unul de celălalt până vor fi siguri de ceea ce se întâmplă între ei. Amorezii își declaraă iubirea cum pot și pe unde pot, iar acest lucru se vede prin pozele publicate pe rețelele de socializare, dar și în declarațiile lor.

Meghan Merkle și Prințul Harry

Fără niciun pic de îndoială, Meghan și Hary formează cel mai urmărit cuplu al anului. Cu toate că nu prea s-au afișat împreună public, preferând să-și țină relația departe de ochii curioșilor și de aparatele foto ale paparazzilor, cei doi se bucură de puținul timp pe care, deocamdată, îl petrec împreună, multe surse apropiate lor declarând de mai multe ori că ar trebui să ne pregătim pentru o logodnă regală. Cu toate că Meghan este prinsă cu filmările pentru serialul în care joacă, iar Harry este ocupat cu responsabilitățile pe care le-a dobândit odată cu statutul regal, cei doi profită de fiecare minut pe care apucă să îl petreacă împreună.

Rihanna și Hassan Jameel

Poate cel mai proaspăt cuplu format la Hollywood, Rihanna și Hassan au deja o mulțime de urmăritori și fani care îi felicită pentru alegerea făcută. Cei doi au fost deja surprinși în ipostaze tandre și pasionale într-o piscină din Spania, ceea ce arată că diva este în culmea fericirii alături de omul de afaceri de succes. Cu toate că nu se știu prea multe despre cum s-au cunoscut și cum au ajuns să-și acorde unul altuia o șansă, această relație este cea mai serioasă a Rihannei de după despărțirea de Drake, fanii fiind în extaz că idolul lor se va bucura de o vară de vis în compania unui bărbat frumos și bogat.

Selena Gomez și The Weekend

Cu toate că multă lume a privit relația lor cu scepticism, cei doi chiar sunt protagoniștii unei relații serioase. Fanii celor doi cântăreți au fost uimiți că au decis să formeze un cuplu, dat fiind faptul că cei doi aveau alte preferințe în materie de parteneri, lucru ce s-a putut vedea în relațiile lor anterioare, însă Selena și The Weekend au demonstrat că se înțeleg de minune. Se afișează public, merg la evenimante și vacanțe împreună și vorbesc deschis despre relația lor.

Taylor Swift și Joe Alwyn

Cei doi își țin iubirea atât de secretă, încât nu există dovezi fizice care să dovedească faptul că sunt un cuplu. Chiar și așa, se zvonește că aceștia încearcă să folosească tot felul de metode pentru a nu lăsa pe nimeni să intervină în viața lor amoroasă, cum ar fi avioane private sau deghizarea atunci când ies în public. Un lucru este sigur, cei doi sunt protagoniștii unei idile, după ce Joe a fost surprins savurându-și cafeaua, într-o dimineața, pe balconul casei lui Taylor.

Mai multe