Carrie Fisher a murit. Prințesa Leia s-a stins la 60 de ani

27 decembrie 2016 20:10   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Carrie Fisher a murit. Actrița care a interpretat-o pe Prințesa Leia în seria Star Wars a murit marți dimineața, 27 decembrie, la vârsta de 60 de ani. Decesul a survenit la patru zile de când a făcut infarct în avionul ce o ducea din Londra în Los Angeles.

Vestea tragică a fost făcută publică de purtătorul de cuvânt al familiei: "Cu mare tristețe, Billie Lourd anunță că mama sa mult iubită, Carrie Fisher, a murit la ora 8.55, în această dimineață. A fost iubită de întreaga lume, care îi va duce dorul profund. Întreaga noastră familie vă mulțumește tuturor pentru gândurile bune și pentru rugăciuni", se arată în comunicatul emis, citat de Daily Mail.

Carrie Fisher a murit într-un spital din Los Angeles, după ce în urmă cu patru zile a fost dusă de urgență. Aceasta a suferit un infarct major cu doar 15 minute înainte ca avionul în care se afla să aterizeze. A primit îngrijiri medicale de la câțiva pasageri cu pregătire în domeniu și fusese stabilizată. 

Carrie Fisher avea numai 21 de ani când a apărut în primul film „Războiul Stelelor” lansat. Actrița a reprezentat un adevărat sex-simbol pentru adolescenții care urmăreau pelicula în anul 1977. Actriţa este binecunoscută datorită rolului prinţesa Leia, pe care l-a deţinut în trilogia “Războiul stelelor”, între 1977-1983, şi în “Războiul stelelor: Trezirea forţei” (2015).

Carrie Fisher a avut părinți dedicați aceluiași domeniu. Tatăl ei, Eddie Fisher, a fost cântăreț pop și actor, iar mama sa, Debbie Reynolds, încă în viață, actriță. 

Mai multe