Câtă durere o încearcă pe Brenda din Beverly Hills! I-a recidivat cancerul!

2 august 2016 10:06   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Shannen Doherty (45 de ani), actrița care a interpretat rolul Brendei Walsh din celebrul serial „Beverly Hills 902010”, duce o luptă crâncenă de un an și jumătate. Bolnavă de cancer, actrița a fost nevoită să treacă printr-o operație de mastectomie în luna mai a acestui an. Boala, însă, s-a răspândit în ciuda eforturilor depuse de medici și de actriță.

„Am avut cancer la sân care s-a răspândit până la ganglionii limfatici. La una dintre intervențiile chirurgicale am descoperit că boala s-ar fi extins în mai multe zone ale corpului. Din acest motiv fac chimioterapie și, apoi, trec la radiații”, a mărturisit Shannen

Actrița a fost diagnosticată cu cancer în februarie 2015 și l-a lăudat pe medicul care a făcut operația de mastectomie. „A fost foarte important pentru el să știe că nu voi trece prin momente groaznice și că dimineața nu mă trezesc cu nimic”.

Ea a izbucnit în lacrimi atunci când a povestit momentul când, înainte de operație, a intrat într-un magazin să își cumpere un sutien: „A fost traumatizant și oribil. Nu mă gândeam la nimic atunci și am izbucnit în plâns când eram în cabina de probă. Am fugit și m-am închis în mașină și plângeam”.

Shannen este căsătorită cu fotograful Kurt Iswarienko din octombrie 2011. Nu se teme de lupta pe care o are de dus ca să scape de cancer, însă admite că se teme că boala ei îi va afecta pe cei din jur. Jason Priestley (46 de ani), colegul său de platou în serialul atât de îndrăgit în anii '90, a încurajat-o cât a putut de mult „Este o femeie foarte curajoasă, puternică și luptătoare. Știu că va învinge în această luptă și că va fi ok”, a spus actorul.

Actrița vorbește despre suferința sa

Mai multe