Ce artistă renumită a susţinut-o pe Adele în transformarea radicală! Cântăreaţa a rupt Grammy-ul în două pentru ea

18 februarie 2020 19:57   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Adele, în vârstă de 31 de ani, a revenit în lumina reflectoarelor după ce timp de patru ani nu a mai scos niciun album şi s-a dedicat în întregime vieţii de familie. Se pare că situaţia de va schimba în acest an, căci Adela a început deja să facă o serie de schimbări. Cea care a uimit pe toată lumea a fost cu siguranţă determinarea pe care a avut-o pentru a slăbi nu mai puţin de 45 de kilograme. Drumul a fost unul lung, însă rezultatele sunt de-a dreptul spectaculoase, Adele din prezent nu mai aminteşte cu nimic de aspectul pe care artista îl avea în urmă cu 5-6 ani. Iată cine se află în spatele succesului lui Adele! Nimeni nu s-ar fi aşteptat la asta.

Adele, în vârstă de 31 de ani a fost una dintre revelaţiile muzicale ale anilor 2010. Înzestrată cu o voce excepţională şi cu o prezenţă scenică deosebită, Adele a devenit prima artistă care a primit premiul Critics" Choice la BRIT Awards. Anul 2012 a fost unul în care a câştigat nu mai puţin de şase Grammy. De-a lungul carierei sale a reuşit să dărâme recorduri şi să fie deţinătoarea a 15 premii Grammy şi al unui Oscar, câştigat în anul 2013.

După momente glorioase în carieră, Adele s-a retras pentru a se dedica familiei, dar şi pentru a se reinventa, judecând după transformarea drastică prin care a trecut. Artista a reuşit să slăbească aproape 50 de kilograme şi s-a bucurat de aprecierea tuturor celor din jur pentru perseverenţa de care a dat dovadă pe parcrusul procesului dificil. Se pare că persoana care a ajutat-o pe Adele să treacă cu bine peste mometele grele a fost nimeni alta decât cea pentru care artista britanică a rupt Grammy-ul din 2017 pentru a-l împărţi cu una dintre competitoare, cea pe care o considera un exemplu: Beyonce.

Adele a rupt Grammy-ul pe care l-a primit în 2017 pentru a-l împărţi cu Beyonce

În anul 2017, atunci când a urcat pe scenă pentru a ridica premiul pentru cel mai bun album, artista britanică i-a făcut un adevărat elogiu divei americane. ”Pur și simplu nu pot să primesc acest premiu, sunt foarte recunoscătoare și onorată, dar viața mea este Beyoncé. Pentru mine, albumul Lemonade este monumental, atât de bine gândit, atât de frumos și de emoționant. Am văzut cu toții o față a ta pe care nu ne-o arăți de obicei și pentru asta îți suntem recunoscători. Noi, toți artiștii, te adorăm. Ești o lumină pentru noi. Iar felul în care mă faci să mă simt, pe mine și pe prietenii mei, felul în care îi faci pe prietenii mei negri să se simtă le dă forță, îi ajută să lupte pentru drepturile lor. Te iubesc, te-au iubit și te voi iubi mereu”, i-a transmis Adele, de pe scenă, artistei americane. Pentru a dovedi că vorbeşte serios, Adela a rupt trofeul pentru a-l împărţi cu Beyonce, iar momentul a făcut deliciul tuturor celor prezenţi la eveniment. 

Beyonce i-a fost aproape lui Adele pe parcursul luptei cu kilogramele în plus 

Potrivit publicaţiei britanice mirror.co.uk, Adele şi Beyonce au păstrat legătura, iar britanica a fost insporată de documentarul despre viaţa artistei de peste Ocean atunci când a decis să ia atitudine pentru a-şi schimba viaţa şi a învinge odată pentru totdeauna problemele cu greutatea. "Beyonce reprezintă cel mai mare idol al lui Adele. S-au împrietenit şi au discutat despre procesul de slăbire. Beyonce a ajutat-o cu sfaturi şi i-a iferit o nouă perspectivă asupra muncii depuse pentru a pierde în greutate. A sfătuit-o să se bucure de acest demers", a declarat o sursă pentru mirror.co.uk.

Mai multe