Ce frumusețe de fată are Jessica Alba! Puştoaica Honor îi seamănă leit
Jessica Alba (36 de ani) și Cash Warren (39 de ani) au început anul 2018 cum nu se poate mai bine. Cei doi au devenit părinţi pentru a treia oară, Jessica aducând pe lume un băieţel.
Chiar dacă are acasă un bebeluş, Jessica nu-şi neglijează ceilalţi copii. Fotoreporterii de peste Ocean au surprins-o pe frumoasa actriţă la o promenadă cu fiica ei cea mare, Honor Marie.
Honor a crescut frumos şi îi seamănă leit mamei sale. Fetiţa are 9 ani şi a moştenit zâmbetul perfect, părul bogat dar şi chipul angelic al Jessicăi. Cele două au fost surprinse pe străzile din Beverly Hills ţinându-se de mână.
Honor Marie era îmbrăcată cu o rochiţă albastră şi purta o blăniţă multicoloră, foarte cool. Jessica arată impecabil la mai puţin de două luni de la naşterea băieţelului Hayes.
Actriţa şi producătorul de film Cash Warren sunt căsătoriţi de nouă ani. Cei doi au avut o nuntă privată, departe de ochii paparazzilor, în Beverly Hills. Actriţa nu l-a informat nici măcar pe fratele ei despre data căsătoriei. Jessica şi Cash au trei copii: Honor Marie (9 ani), Haven Garner (6 ani) şi micuţul Hayes (2 luni).