Ce mult a îmbătrânit Tom Hanks! S-a umplut de riduri
Este unul dintre cei mai cunoscuți actori de comedie, însă dacă vrea, te poate impresiona până la lacrimi într-un film mai serios. Tom Hanks (59 de ani) își poate controla foarte bine emoțiile, reușind să le exteriorizeze doar pe cele pozitive atunci când este nevoie.
Totuși, acest lucru îl obligă să le închidă înăuntrul lui pe acelea negative, de tristețe, stres sau supărare. Acest lucru a reușit să iasă la iveală chiar pe chipul actorului. Tom Hanks nu mai arată la fel de vioi, iar urmele trecerii anilor sunt destul de evidente pe chipul său.
Uite cum arată acum
Toate acestea vin după ce, la începutul anului, a trecut printr-o perioadă foarte dificilă. În luna aprilie, soția lui, Rita Wilson, a suferit o operație de mastectomie după ce doctorii i-au depistat cancerul la sân. Deși intervenția dat roade, Tom Hanks a fost alături de ea la fiecare pas, temându-se pentru viața și sănătatea ei. Semnele stresului i-au rămas pe față, îmbătrânindu-l intens în numai câteva luni.Totuși, acest lucru îl obligă să le închidă înăuntrul lui pe acelea negative, de tristețe, stres sau supărare. Acest lucru a reușit să iasă la iveală chiar pe chipul actorului. Tom Hanks nu mai arată la fel de vioi, iar urmele trecerii anilor sunt destul de evidente pe chipul său.