Ce regină cochetă! Elisabeta a II-a Marii Britanii, un reper şi-n modă, nu doar în istorie

7 martie 2018 14:59
Ultima actualizare:
Regina Elisabeta este un etalon de stilfoto: Hepta

Stilul vestimentar al Reginei Elisabeta a II-a a evoluat foarte frumos în cei 65 de ani de domnie. Cea mai longevivă suverană a Regatului Unit domneşte prin diplomaţie, dar şi prin eleganţă.

La 91 de ani, Elisabeta impresionează audienţa cu ţinutele sale în culorii vii şi pălăriile fistichii. Monarhul e mereu în pas cu moda, iar la ultima apariţie a purtat un costum în culoarea anului, mai exact „ultra violet”.  

Aceasta a fost stabilită drept culoarea anului 2018 de către Institutul Pantone, care o descrie drept „provocatoare”, „invitând la reflecţie” şi reprezentând individualitatea şi spiritualitatea, scrie The Guardian. Potrivit companiei, această culoare face aluzie la misterele cosmosului şi la necunoscut.

Regina Elisabeta a II-a a participat la un eveniment în Londrafoto: Hepta

Invitată la International Maritime Organization, în Londra, regina a purtat un palton elegant, violet, şi o pălărie cu flori în aceeaşi nuanţă. Monarhul n-a renunţat la mănuşile negre, iar la capitolul bijuterii a optat pentru o pereche de cercei cu perle, un şirag din aceleaşi pietre preţioase şi o broşă strălucitoare.

Regina a purtat un palton violetfoto: Hepta

Regina adoră să poarte nuanţe aprinse şi a putut fi văzută cu paltoane în toate culorile curcubeului. “Dacă port bej, nimeni nu va şti cine sunt”, a declarat monarhul într-un interviu pentru presa din Regat.

Elisabeta are o asistentă personală care se ocupă cu alegerea ţinutelor colorate. Ea se asigură că britanicii au astfel şansa să o repereze pe regină  în mulţime la evenimentele oficiale.

Mai multe