Ce s-a ales de actrița din ”Dirty Dancing”. Distrusă de chirurgia estetică
Actrița Jennifer Grey va rămâne petru totdeauna legată de rolul din filmul”Dirty Dancing” / ”Dans murdar”. Toată lumea se aștepta ca, după succesul enorm al peliculei, cariera lui Grey să explodeze, dar neșansa și o operație estetică nereușită au făcut ca lucrurile să stea altfel.
Iată ce s-a ales de cea care a rămas în istoria cinematografiei cu unul din cele mai senzuale înregistrate vreodată pe peliculă. Jennifer Grey s-a născut în 1960 într-o familie de artiști. Înainte de rolul care avea s-o aducă în atenția lumii întregi, Grey a jucat în”Cotton Club”, al lui Francis Ford Coppola, dar și în filmul pentru adolescenți devenit un reper mai târziu, ”Ferris Bueller's Day Off” /”Chiulangiul”, alături de Matthew Broderick.
”Dirty Dancing” are toate ingredientele unui film-cult. A fost filmat în condiții dificile, atât din pricina vremii, cât și din cauza neînțelegerilor d ela repetiții dintre Patrick Swayze și Jennifer Grey.
Scena avortului a fost foarte greu acceptată de producători. Aceștia din urmă au fost foarte neîncrezători în succesul comercial al filmului, luând în calcul chiar incendierea bobinelor și încasarea banilor din asigurare. Istoria arată că, într-un final, și-au venit în fire. Spre binele lor, pentru că filmul a înregistrat încasări de peste 200 de milioane de dolari, în condițiile unui buget de 6 milioane.
Succesul filmului ”Dirty Dancing” se explică, fără îndoială, prin alchimia de pe ecran dintre cei doi actori principali, Jennifer Grey și Patrick Swayze, dar și prin câteva scene-cult, precum ”scena lacului” și scena finală. Ca să nu mai vorbim despre coloana sonoră, sursă de inspirație pentru balurile bobocilor și toată gama de evenimente festive. Chiar dacă toată lumea a rămas cu impresia că Patrick Swayze interpretează ”I’ve had the time of my life”, trebuie să spunem că voce care se aude în film este a lui Bill Medley.
Cât despre actrița din rolul principal, când toată lumea se aștepta s-o vadă transformându-ze într-o nouă Marylin Monroe, Jennifer Grey a fost implicată, în 1987, într-un accident de mașină. Două persoane au murit atunci, iar actrița, șocată, s-a retras de pe platourile de filmare începând cu 1988. Dar ceea ce a pus cu adevărat capăt carierei cinematografice a fost o operație estetică la nas, care a făcut-o de nerecunoscut.
Au urmat câteva roluri în filme de televiziune și în pelicule de serie B, dar calea spre rolurile principale în filme semnate de nume mari ale cinematografiei a fost închisă definitiv.
În 1999, Jennifer Grey își joacă propriul rol în serialul ”It’s like, you know...”, iar în 2010 revine în atenția publicului după ce câștigă ”Dancing with the stars”. Din fericire, Hollywood-ul a hotărât să-i mai acorde o șansă actriței rătăcite, în seria ”Red Oaks”, alături de o legendă a comediei americane, Paul Reiser.