Ce s-a întâmplat cu celebra rochie albă a lui Marilyn Monroe

8 mai 2016 12:17   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

La 15 septembrie 1955, Marilyn Monroe stătea deasupra unei guri de aerisire a metroului din New York, îmbrăcată într-o rochie albă, filmând pentru ”Șapte ani de căsnicie”. Ori de câte ori metroul trecea pe dedesubt, curentul îi ridica rochia, iar actrița încerca, în zadar, s-o țină în frâu.

Un moment dintr-un film, o imagine pentru eternitate. Cât despre rochia albă, vaporoasă, vorbim despre una dintre cele mai faimoase ținute din toate timpurile.

Scena din filmul ”Șapte ani de căsnicie” a fost trasă de nu mai puțin de 14 ori, la miezul nopții, în fața unui public entuziast, care aclama ori de câte ori curentul buclucaș ridica poalele rochiei lui Marilyn. De altfel, zgomotul puternic de fond este și motivul pentru care niciuna din dublele trase atunci nu a fost folosită în film, iar scena a fost recreată în studiourile 20th Century Fox din California.

Rochia care a devenit ulterior simbolul flirtului senzual și asumat este o creație a designerului William Travilla, responsabil pentru mai multe ținute ale actriței, inclusiv rochia ciclamen din ”Domnii preferă blondele”. Chiar dacă Travilla nu și-a bătut niciodată prea mult capul cu această rochie (o dată chiar a spus ”rochița aia ridicolă”), creația lui a inspirat generații întregi de femei. După moartea desigenrului, schița rochiei s-a vândut pentru 50.000 de dolari.

Cât despre rochia purtată de Marilyn în film, actrița Debbie Reynolds a cumpărat-o în 1971 cu 200 de dolari pentru colecția ei impresionantă de costume din filme. ”S-a cam îngălbenit, pentru că, știi doar, este foarte, foarte veche”, a declarat actrița la un moment dat pentru Oprah Winfrey.

În iunie 2011, Debbie și-a scos cea mai mare parte a colecției la licitație, inclusiv rochia albă de cocktail. Aceasta a fost cumpărată cu 5,52 milioane de dolari, cea mai mare sumă plătită vreodată pentru o ținută dintr-un film. Oferta a fost făcută prin telefon, iar rochia se află acum într-o colecție privată, misteriosul proprietar rămânând necunoscut până în ziua de azi.

Ultima oară când rochia a fost văzută în public a fost în octombrie 2012, în cadrul expoziției ”Hollywood Costume”, de la Victoria and Albert Museum din Londra.

Mai multe