Ce şi-a făcut la faţă Brigitte Macron? La 66 de ani a stat trei ore în operaţie pentru a se reîntineri facial

21 august 2019 13:41   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Are 66 de ani, este soţia unuia dintre cei mai puternici preşedinţi din lume şi stă mai toată ziua pe drumuri pentru a ajunge la întâlniri oficiale, însă Brigitte Macron reuşeşte să-şi facă timp şi pentru ea.

Jurnaliştii de la Daily Mail notează astăzi că soţia lui Emmanuel Macron a fost văzută din nou în public după mai bine de o lună, Brigitte suferind ceva schimbă fizice între timp. Potrivit sursei citate, pe 17 iulie, înainte de a pleca în vacanţă, Prima Doamnă a Franţei a suferit o intervenţie chirurgicală care a durat aproximativ trei ore şi a avut loc într-un spital privat din Paris.

Citiţi şi:

Fotografii rare cu Traian Băsescu şi nepoţii săi în vacanţă la mare

Fiica lui Edith Gonzales, aniversare cu tatăl care a refuzat mulţi ani să o recunoască şi a făcut-o pe actriţă să sufere cel mai mult

Fotografii incendiare cu Ruby, goală în piscină. Vedeta a arătat aproape tot: „De la tine vine căldura“

Din câte se pare, Brigitte Macron s-a rejuvenat facial şi a avut nevoie de două zile de recuperare, ambele petrecute la Versailles, după cum notează cei de la Daily Mail, care adaugă că, pentru operaţie soţia preşedintelui Franţei a avut nevoie de anestezie totală.

Iată cum arată Brigitte Macron după operaţie

Mai multe