Cel mai penibil moment din viaţa lui Jennifer Aniston: „La asta m-am gândit!”
Jennifer Aniston (48 ani) a pozat pentru revista „ Bazaar" şi a acordat un interviu în care a povestit despre relaţia sa cu Justin Theroux (46 ani).
Actriţa a oferit amănunte despre viaţa fericită şi împlinită pe care o trăieşte alături de regizorul francez, Justin Theroux (46 ani), cu care s-a căsătorit în 2015. Se pare că momentul în care a fost cerută de soţie a fost unul emoţionant şi stresant pentru Jennifer, dar nu din cauza cererii în sine, ci pentru că manichiura ei era una deplorabilă. Jennifer a povestit pentru Bazaar: „ Nu am răbdare să aştept ca oja să se usuce şi îmi stric manichiura. Când Justin m-a cerut în căsătorie şi mi-a pus inelul pe deget primul lucru la care m-am gândit a fost că va trebui să încep să îmi fac manichiura la un profesionist din acel moment.”
Jennifer este cea care dictează în cuplu. Ea renovează apartamentul lui Justin fără să îl întrebe pe acesta dacă este de accord cu efectuarea unor schimbări. “ Justin a ajuns acasă, iar întregul perete era distrus, voiam să îl înlocuiesc cu un altul. Se spune că amenjarea unui apartament fie contibuie la consolidarea unui cuplu, fie îl destramă. Eram obişnuită să fac totul de una singură şi acum trebui să îl conving să accepte ideile mele. Nu este prea greu, totuşi, pentru că apreciază aprope orice idee pe care o am”, a mărturisit Jennifer.