Celebrul model brazilian Ana Braga, pe coperta din iunie a Playboy


Primul număr de vară al revistei Playboy vine cu un pictorial care o are protagonistă pe brazilianca Ana Braga, un pictorial realizat la Los Angeles de Edward Aninaru, cunoscut drept "fotograful român al vedetelor de la Hollywood".
Celebrul model brazilian Ana Braga, sau fata din Ipanema, cum este cunoscută în Statele Unite, este originară din Rio de Janeiro, dar acum trăieşte şi lucrează ca model şi actriţă în America.
Ana a pozat în mai multe rânduri pentru celebra revistă cu iepuraşi şi nu este la prima colaborare cu Playboy România. Apetisanta blondă a mai apărut în paginile ediţiei româneşti în decembrie 2014, alături de un alt model cunoscut, Anais Zanotti. Acum, brazilianca poate fi admirată în paginile ediţiei de iunie a revistei pentru bărbaţi.


Ana Braga, o adevărată braziliancă de Ipanema
Aducând mai curând cu o suedeză, Ana Braga a povestit că este de fapt brunetă, dar de 14 ani a ales să se vopsească blondă, şi aşa se simte cel mai bine. Născută din părinţi cu origini portugheze şi spaniole, este o veritabilă braziliancă din Ipanema, iar în SUA chiar i se spune „fata din Ipanema”, după melodia cu acelaşi nume.Ana este o mare amatoare de fotbal şi recunoaşte că în copilărie juca cot la cot cu băieţii pe terenurile improvizate din Rio.În ceea ce priveşte bărbaţii frumoasa braziliancă îi preferă pe noii săi compatrioţi, americanii, brazilienilor pentru că, spune ea: „Nu sunt aşa de posesivi precum brazilienii. Încearcă să te controleze mai puţin şi sunt adevăraţi gentlemeni. Brazilienii sunt, în schimb, foarte afectuoşi, sărută foarte bine şi sunt foarte buni la pat”.
Ana mai spune şi că pentru a fi cucerită, bărbatul trebuie să fie bun, grijuliu, politicos, generos şi loial, iar naţionalitatea sa nu contează. Ca să ajungi în patul ei trebuie să mai treci însă şi proba sărutului. „Trebuie să sărute foarte bine. Sărutul perfect mă încinge atât de repede, încât vreau să scap imediat de toate hainele!”
Ce mai poţi citi în noul număr Playboy
În noul număr al publicaţiei Playboy mai puteţi găsi un interviu cu Liam Neeson şi unul cu Josh Hartnett, dar şi fragmente din romanul ”America dezgolită de la brâu în jos”, de Raluca Feher, un articol despre ravagiile pilulei albastre şi multe fete frumoase de pe alte plaiuri.