Celine Dion a ajutat doi fani să se căsătorească la un an de la moartea soțului
Nu degeaba se consideră că Celine Dion interpretează cele mai romantice piese din lume. Zilele trecute, unul dintre fanii săi și-a cerut iubita de nevastă chiar în fața ei.
Nick Janevski s-a gândit că ar fi un gest foarte romantic dacă ar cere-o pe iubita sa, Austin McMillan, de nevastă, pe nepusă masă, chiar în cadrul emisiunii The Today Show, unde cânta Celine. Cei doi sunt fanii artistei de mulți ani și Nick a considerat că așa ocazie bună nu va mai avea niciodată.
În spatele gestului spontan a stat și puțină organizare. Managerul artistei a fost de-acord cu tânărul, care i-a comunicat intenția lui, mai mult, i-a propus ca cei doi să vină în culiselele unde se afla Celine și, acolo Nick să o ceară pe Austin de nevastă.
Atât Celine cât și Austin au fost surprinse de acest gest. În timp ce tânărul aștepta răspuns de la iubita sa, Celine îi șoptea acesteia ”tu trebuie să spui DA, draga mea!”. Austin nu a putut refuza propunerea iubitului său, iar Celine a fost martora acestui gest unic și impresionant și le-a urat tinerilor multă fericire și mulți ani împreună.