Céline Dion: „Fiul meu arată mai bine pe tocuri decât mine!”
Cântăreaţa de origine canadiană este o adevărată pionieră în parenting-ul neutru, acel stil de creştere a copiilor fără a-i eticheta „băiat” sau „fată”. Pe vremea când întreaga lume se crucea când vedea ce păr lung aveau băieţii ei, Céline încerca să fie cât mai deschisă preferinţelor copiilor ei, care decideau singuri dacă voiau să se joace cu păpuşi sau maşini şi dacă se încălţau cu tenişi sau pantofi cu toc.
Dion nu pare să fi citit mormane de cărţi de parenting înainte de-a deveni mamă. Şi chiar dacă s-a informat cu privire la educaţia pe care şi-a dorit să le-o dea copiilor ei, încă de pe vremea când era gravidă, totul s-a clarificat pentru ea după ce şi-a strâns pentru prima dată în braţe odorurile.
Starul pop şi-a dorit să fie o mamă deschisă la minte şi chiar asta şi este. Nu s-a lăsat încorsetată de societate în ceea ce priveşte felul în care îşi educă băieţii şi n-a făcut niciodată vreun secret din parenting-ul neutru pe care l-a adoptat ca mamă.
Citește aici mai multe despre ce crede artista despre libertatea copiilor de a-şi alege singuri sexul și ce alte vedete îşi cresc copiii neutri.