Celine Dion, în doliu. Mama celebrei artiste a murit la vârsta de 92 de ani
Mama artistei Celine Dion, Therese Dion, a încetat din viaţă la vârsta de 92 de ani, conform AFP. Informaţia a fost confirmată pe Twitter de premierul din Quebec, Francois Legault. "Marea noastră familie de locuitori ai Quebecului deplânge o femeie remarcabilă, generoasă şi iubitoare care şi-a consacrat întreaga viaţă familiei sale", a scris Legault, în cadrul unui mesaj în care anunța trecerea în neființă a Theresei.
Therese Dion, supranumită în provincia canadiană francofonă "Maman Dion", a avut 14 copii, Celine Dion fiind cea mai mică (născută în 1968). Ea a contribuit decisiv la lansarea carierei viitoarei cântăreţe cu aproape 250 de milioane de albume vândute, trimiţându-i o casetă impresarului (şi viitorul soţ al Celinei) Rene Angelil, pe când Celine avea doar 12 ani.
Din acel moment a început colaborarea dintre cei doi, iar odată cu trecerea oamenilor sentimentele și-au făcut loc în inimile lor, devenind unul dintre cele mai apreciate cupluri. Celine i-a fost alături soțului în lupta pe care acesta a purtat-o cu nemilosul cancer și o perioadă a acceptat ca activitatea sa profesională să fie pe locul secund pentru ca soțul ei să se bucure de iubirea și sprijinul necondiționat al familiei.
Therese Dion sprijinit copiii din medii defavorizate
Therese Dion a fost prezentatoarea unei emisiuni culinare la televiziune, şi-a vândut creaţiile culinare sub marca "Les pâtés de Maman Dion" şi a înfiinţat "Fundaţia Mama Dion" (Fondation Maman Dion), pentru a le înlesini copiilor proveniți din medii defavorizate accesul la educație.
Celine Dion, interviu emoționant despre soțul care a murit în 2016
Artista a vorbit despre durerea nespusă prin care a trecut atunci când și-a pierdut partenerul de viață. „Să îmi pierd soțul, managerul, tatăl copiilor mei, prietenul meu....Încă îi simt prezența și susținerea”, a spus aceasta. Întrebată care sunt lucrurile de care îi este cel mai dor când se gândește la soțul ei, cântăreața a răspuns: „Mirosul lui..Atingerea lui. Felul în care mă făcea să râd. Când nu sunt pe scenă și fanii mei sunt acasă și eu merg la hotel, spre exemplu, nu mai am cu cine să vorbesc..”.