Charlie Chaplin era un pervers sexual. Uite cu câte femei s-a culcat FOTO

3 aprilie 2015 13:44   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Lita Grey, fosta soție a legendei filmului mut, l-a descris pe Chaplin în documentele de divorț din 1927 drept un obsedat sexual, care o supunea la tot felul de practici inumane.

Este greu de crezut că biografia unui actor de asemenea talie poate fi pătată de un scandal sexual. Însă geniul lui Charlie Chaplin a ascuns și lucruri mai puțin plăcute pentru oamenii de lângă el, în special pentru fosta sa soție, Lita Grey.

Și-a sedus soția la 15 ani

Originar din Marea Britanie, cineastul și-a cunoscut soția pe platourile de filmare, scrie mirror.co.uk. La 12 ani, ea a apărut în filmul "The Kid" (1921), iar trei ani mai târziu a rămas însărcinată cu Chaplin, care avea pe atunci 35 de ani. Cei doi s-au căsătorit după un an, pentru a evita arestarea lui Chaplin pentru violarea unui minor și au avut împreună doi fii. Căsnicia nu a durat decât trei ani, iar în documentele de divorț Lita Grey a explicat că a dus o viață mizerabilă alături de legenda filmului mut. Acesta a obligat-o să întrețină relații sexual ilegale în anii '20, printer care și sex în trei, cu o altă femeie.

A povestit detalii murdare din dormitor la divorț

Actrița a descris în acte cerințele sexual ale fostului soț ca fiind "revoltătoare, degradante și jignitoare", ea rămânând traumatizată de relele tratamente și lipsa de respect de care Chaplin a dat dovadă. În urma divorțului, judecătorul a stabilit ca actorul să-i plătească fostei soții cea mai mare despăgubire din istorie de până atunci, în valoare de 557.000 de lire sterline (aproximativ 8 milioane de lire sterline în prezent).

Charlie Chaplin, care a murit în 1977, la vârsta de 88 de ani, din cauza unui accident cerebral, a mărturisit că a întreținut relații sexual cu peste 2.000 de femei.

Mai multe