Cheryl Cole şi Will.I.Am se iubesc în secret?

4 mai 2010 14:55   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Turneul european al trupei Black Eyed Peas, alături de care participă şi cântăreaţa britanică Cheryl Cole, a stârnit un val de speculaţii cu privire la o relaţie amoroasă dintre ea şi solistul Will.I.Am.

Colegii de trupă ai acestuia spun că între ei este mai mult decât o simplă prietenie. În primele două nopţi petrecute în Dublin, capitala Irlandei, Cheryl şi Will.I.Am au dispărut în studioul mobil al acestuia, unde acesta compune pe durata turneului, ce cuprinde 17 spectacole în total. Cei doi s-au justificat spunând că Will i-a arătat colaboratoarei sale nişte „ritmuri" noi.

În schimb, Fergie şi ceilalţi colegi din Black Eyed Peas cred că este vorba de o idilă, scrie tabloidul londonez „The Sun".

După despărţirea de fotbalistul Ashley Cole, Cheryl a intrat în atenţia altor bărbaţi singuri şi celebri. Will.I.Am, cu care a înregistrat hitul „3 Words", a declarat că divorţul ei reprezintă o veste minunată şi că s-ar muta în Marea Britanie dacă ar însemna să aibă o relaţie cu ea.

Mai multe