Colin Farrell, fascinat de experiența din România. Ce l-a impresionat pe celebrul actor irlandez: „Mi-a plăcut la nebunie”
Celebrul actor irlandez Colin Farrell a vizitat România în urmă cu câțiva ani, atunci când au avut loc mai multe filmări pentru pelicula „Voyagers”. Recent, acesta a vorbit despre experiența sa și a avut numai cuvinte de laudă despre țara noastră.
„Am fost în al nouălea cer plimbându-mă pe străzile din București”
Colin Farrell a venit în România în anul 2019, atunci când s-a desfășurat seria de filmări pentru pelicula „Voyagers”. Celebrul actor a vorbit abia la 5 ani distanță despre această experiență și se pare că a rămas plăcut impresionat de Capitala noastră. În cadrul unui interviu, acesta a mărturisit că străzile din București l-au acaparat și că a rămas uimit de cafenelele noastre.
Atunci când a venit în România, alături de el au fost prezenți și Tye Sheridan, Fionn Whitehead și Lily-Rose Depp, fiica faimosului Johny Depp. La începutul lunii octombrie, în cadrul unui interviu, Colin Farrell a mărturisit că a fost de-a dreptul cucerit de atmosfera din București și a descoperit că în Capitală există un „cult al cafelei”.
„Am făcut un film, «Voyagers», acum cinci sau şase ani. Mi-a plăcut la nebunie, pentru că eu nu beau alcool, iar în Bucureşti există un cult uriaş al cafelei. Cele mai uimitoare cafenele!... Se serveşte cafeaua pe o farfurie mică din lemn, cu linguriţe şi produse de patiserie. Am fost în al nouălea cer plimbându-mă pe străzile din Bucureşti. Mi s-a părut un oraş frumos”, a spus Colin Farrell despre România.
Colin Farrell, despre rolul său din serialul „The Penguin”
De asemenea, actorul a vorbit și despre cel mai recent rol al său. Acesta joacă în serialul polițist „The Penguin”.
Transformarea sa este uluitoare, întrucât poartă un machiaj prostetic pentru interpretarea personajului Oswald „Oz” Cobb, numit Pinguinul.
„M-am privit în oglindă, am văzut ceva care se uita la mine, dar nu eram eu”, a spus actorul după ce designerul producției „The Penguin”, Mike Marino a finalizat machiajul.
Fiecare parte a corpului său, cu excepția mâinilor a fost transformată pentru ca acesta să poată fi cât mai aproape de personajul pe care îl interpretează în serial.