Conrad Murray, prea sărac să mai facă recurs şi păzit ca cel mai mare criminal în puşcărie!

14 decembrie 2011 11:25   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Necazurile se ţin lanţ de capul lui Conrad Murray, care a fost găsit vinovat pentru moartea lui Michael Jackson. În noiembrie, el a fost condamnat la 4 ani de închisoare şi i s-a interzis să mai practice medicina, iar asta nu e tot.

Se pare că doctorul nu îşi mai permite să plătească un avocat care să-l reprezinte la recurs şi a cerut pentru unul din oficiu.

Murray intenţionează să atace în instanţă atât condamnarea şi sentinţa primită, însă, deocamdată nu a depus niciun dosar.

În vârstă de 58 de ani, medicul şi-a angajat pe perioada celor şase procese doi avocaţi, dar a fost condamnat la patru ani de puşcărie pentru crimă din imprudenţă în cazul lui Michael Jackson.

«Este păzit ca Hannibal Lecter»

Fostul său avocat, J. Michael Flanagan, a declarat pentru E! News că este şocat de tratamentul de care Murray are parte în puşcărie.

"E de necrezut cum este tratat. Am fost să îl vizitez şi a trebuit să îl aştept mai bine de oră. A apărut în faţa mea cu mâinile şi cu picioarele încătuşate. S-a aşezat la masă şi apoi l-au legat cu cătuşele de masă. Nu am mai văzut aşa ceva până acum", a spus el.

"Se comportă cu el de parcă ar fi Hannibal Lecter (nr. celebrul criminal în serie din filmul „Tăcerea mieilor" )",  a spus Charles Peckham, avocatul din oficiu al doctorului, care l-a vizitat marţi. "Acest om, care a salvat atâtea vieţi, a făcut o greşeală iar acum îl pun să plătească pentru crimă", a mai adăugat acesta.

Mai multe