Coşmarul prin care au trecut vedetele violate! Dezvăluiri incredibile ale unor celebrităţi ca Lady Gaga şi Oprah Winfrey

31 ianuarie 2019 11:05   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Cine ar fi crezut că nişte staruri ca ele au trecut prin nişte experienţe care aproape că le-au doborât definitiv?! Dar iată că au prins curaj, într-o bună zi, şi-au acceptat trecutul şi au vorbit lumii întregi despre agresiunea sexuală la care au fost supuse, în unele cazuri, chiar de apropiaţii lor. Tot respectul pentru aceşti supravieţuitori ai violului!

Jane Fonda

În timpul unui interviu oferit în martie 2017, legendara actriţă a recunoscut iadul prin care a trecut la o vârstă incredibil de fragedă: “Am fost violată, am fost agresată sexual în copilărie şi apoi, la muturitate, am fost concediată din simplul motiv că am refuzat să mă culc cu şeful meu. Iar eu m-am blamat întotdeauna pentru că n-am spus sau n-am făcut ceea ce trebuia la momentul potrivit.”  

Teri Hatcher

Actriţa din Neveste disperate a fost violată de unchiul ei când avea numai cinci ani. În 2002, Teri a prins curaj şi a intentat proces împotriva agresorului ei, acesta fiind, după proces, condamnat la 14 ani de închisoare.

Iată ce au spus Lady Gaga şi Oprah Winfrey

Mai multe