Courtney Love, pe calea cea bună: trează la Milano

2 martie 2010 8:41   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Courtney Love, una dintre cele mai controversate vedete din Statele Unite ale Americii, a fost prezentă la Săptămâna Modei din Milano. Love este fosta soţie a lui Kurt Cobain, cântăreţ şi fondator al faimoasei trupe de grunge, Nirvana. După moartea lui Cobain, în 1994, Courtney s-a făcut remarcată prin comportamentul său ieşit din comun, abuzul de droguri şi de alcool. În urmă cu puţină vreme ea a prezentat pentru tinerii italieni noul album al formaţiei sale "Hole", intitulat "Nobody's Daughter".

La Săptămâna Modei, americanca a fost prezentă pentru a promova site-ul în limba italiană al revistei ¨Vogue¨.

Cântăreaţa şi-a promovat imaginea de "vampă fashion" pe care a făcut-o publică de multe ori în emisiunile din Statele Unite ale Americii unde a fost surprinsă des în stare avansată de ebrietate sau sub influenţa drogurilor. Din cauza obiceiurilor sale, Love a pierdut custodia fiicei sale şi a lui Cobain, Frances Bean.

Vezi aici VIDEO cu Curtney beată în timp ce îi strică interviul Madonnei

Mai multe