Cu ele, semifinala sigur ar intra în prelungiri
Microbiştii vor fi, cu siguranţă, cu ochii pe semifinala Campionatul Mondial, dintre Olanda şi Argentina. Dincolo de războiul din teren dintre naţionalele lui Van Persie şi Messi, duelul se duce şi la un alt nivel. O competiţie a frumuseţii, în care ambele tabere au reprezentante de marcă.
Dacă privim tinerele cu care fotbalişii îşi petrec viaţa, am putea spune că nu se pune problema de favorită şi că, mai mult ca sigur, partida ar ajunge în prelungiri. Am ales - şi n-a fost deloc uşor - câte două iubite sexy din fiecare echipă. Ne-am oprit la Yolathe Cabau, soţia lui Wesley Sneijder, şi Bouchra van Persie, nevasta atacantului olandezilor, respectiv Gisela Dulko, “jumătatea” lui Fernando Gado şi Evangelina Anderson, soţia argentinianului Martin Demichelis.
Yolanthe şi Wesley Sneijder
Soţia lui Wesley Sneijder s-a născut în Ibiza, din tată olandez, patron a mai multor cluburi şi baruri pe insulă, şi mama originară din Spania. Cum a terminat liceul, Yolanthe s-a apucat de actorie, prilej cu care l-a cunoscut pe Wesley. S-au căsătorit in iulie 2010. Împreună au o fundaţie care se ocupă cu protejarea celor mici şi lupta împotriva abuzului sexual în ţările defavorizate.
Bouchra şi Robin van Persie
Bouchra, soţia atacantului, are origini marocane. S-a întâlnit cu Robin prima dată în urmă cu 11 ani, iar de un deceniu sunt căsătoriţi. Au doi copii, o fată, Dina, şi un băiat, Shaqueel. Mariajul lor a fost într-un impas când fotbalistul a fost acuzat de viol de o fostă Miss Olanda. Robin a fost pedepsit cu două săptămâni de închisoare. În cele din urmă soţia lui l-a iertat.
Demichelis şi Evangelina Anderson
Dragoste cu năbădăi între Martin Demichelis şi Evangelina Anderson, manechin. S-au iubit, s-au căsătorit, s-au separat, au divorţat, apoi s-au împăcat şi acum sunt împreună, mai fericiţi chiar decât la începutul relaţiei. Au doi copii, o fată şi un băiat şi, potrivit tablodelor sud-americane, naşterea fiicei a fost motivul pentru care au îngropat securea războiului.
Gisela Dulko şi Fernando Gado
Gisela este o fostă jucătoare de tenis, care a avut rezultate în special la dublu, unde a ajuns numărul 1 mondial alături de Flavia Pennetta. Născută în Buenos Aires, Gisela a renunţat la tenis, după ce s-a căsătorit cu fotbalistul Fernando Gado. Au împreună un fiu, Mateo, în vârstă de un an.