Cupluri care s-au întâlnit în cele mai neașteptate condiții
S-au văzut, s-au plăcut și au format (sau încă formează) unele dintre cele mai frumoase perechi din showbiz. Însă cum a fost momentul în care au făcut cunoștință, care a fost debutul idilei lor?
Justin Timberlake & Jessica Biel
Sunt tineri, frumoși și plini de succes. S-au căsătorit în Italia și au o minunăție de copil. Însă circumstanțele în care au făcut cunoștință unul cu altul nu sunt chiar tipice unei povești de dragoste hollywoodiene.
La scurt timp după ce relația lui Justin cu Cameron Diaz s-a încheiat, Timberlake și Biel s-au întâlnit printr-un prieten comun. Toate bune și frumoase, însă lucrurile n-au decurs ca-n filme. După ce actorul a pus ochii pe Jessica, l-a întrebat pe prietenul comun dacă poate s-o invite pe frumoasa actriță în oraș. Prietenul și-a dat acordul, dar nu însă și Biel. “A trebuit să fiu foarte insistent până să o conving să iasă cu mine în oraș”, a recunoscut acesta. Dar, într-un final, a reușit și iată că eforturile lui au fost recompensate!