Cutremur în lumea modei: Moştenitoarea celebrului brand Gucci spune că a fost abuzată sexual în familie!
Brandul de modă trece printr-un cutremur din care s-ar putea să nu-şi mai revină. Iar lovitura primită vine chiar din interior, cu o poveste care îi oripilează chiar şi pe cei mai mari iubitori ai hainelor Gucci.
Alexandra Zarini, în vârstă de 35 de ani, nepoata lui Aldo Gucci (foto sus), fiul cel mare al lui Guccio Gucci, fondatorul brandului, a intentat un proces la Curtea Superioară din Los Angeles săptămâna aceasta, potrivit New York Times. Astfel, Alexandra declară în dosarul depus că a fost abuzată sexual de către Joseph Ruffalo, tatăl ei vitreg - un coşmar care s-a perpetuat ani de zile pentru că mama ei, Patricia Gucci, în vârstă de 57 de ani acum (fiica lui Aldo Gucci), şi bunica, Bruna Palombo, au ştiut ce se întâmplă, dar chiar au facilitat şi acoperit abuzul.