Dansul la bară „vrea” la Olimpiadă

17 octombrie 2017 17:01   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Atletele vor fi testate antidoping şi vor avea parte de antrenamente riguroase, scopul Federaţiei Internaţionale fiind ca acest sport să fie acceptat la cea mai importantă competiţie din lume.

Katie Coates se lupta de 11 ani cu şefii forului mondial ce reprezintă sporturile omologate să includă şi dansul la bară „în familie”. A câştigat, acum e disciplină recunoscută şi scopul final e de a face parte şi din Jocurile Olimpice.

 Katie, 41 de ani, a făcut o petiţie, a adunat 10.000 de semnături, şi acum speră ca ceea ce până acum era asociat doar stripteuselor să fie sport olimpic. „Din anii 2000 lumea a început să-l practice ca stil de fitness şi i-a luat latura sexuală. Dansul la bară nu e aşa cum crede majoritatea şi trebuie să-l priveşti ca să înţelegi”, a spus ea. Apoi, a continuat: „Competiţiile au început, dar la nivel de amatori, cu prieteni de-ai prietenilor în juriu. Scopul meu iniţial a fost de a transforma totul în ceva profesional, iar acum cred că am atins imposibilul fiindcă am reuşit să fie recunoscut ca sport”. În 2009 s-a înfiinţat Federaţia Internaţională a Dansului la Bară, Katie fiind preşedinte. În 2012 s-a reuşit chiar primul Campionat Mondial al acestui „stil”. „Am realizat un sistem pentru a ţine scorul, am făcut reguli şi au fost teste antidoping. De trei facem astfel de teste şi niciun sportiv nu le-a picat”, a mai povestit ea. Licenţa de sport oficial e pentru doi ani, timp în care trebuie să fie câte o federaţie naţională în 40 de ţări, în prezent fiind doar 15, altfel dansul la bară va trece iar în anonimat. Katie crede că va reuşi să-şi atingă obiectivul şi, mai mult, a depus deja actele pentru ca noua disciplină să fie şi membru în Comitetul Internaţional Olimpic, în viitor dorinţa ei fiind ca „dansatorii” să fie pe lista J.O. Există chiar şi dansul la bară pentru cei cu dizabilităţi şi şefa federaţiei e convinsă că dacă skateboardul şi căţărările au fost încluse la Olimpiadă şi „disciplina” ei va fi primită.

Mai multe