De ce Schwarzenegger nu vede cu ochi buni relaţia fiului său cu Miley Cyrus!

7 decembrie 2014 15:04   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Actorul Arnold Schwarzenegger (67 de ani) şi fosta sa soţie, Maria Shriver, nu sunt de acord cu relaţia de iubire dintre fiul lor Patrick (21 de ani) şi cântăreaţa Miley Cyrus (21 de ani), considerând că aceasta are o influenţă negativă asupra lui.

"Miley este de-a dreptul îndrăgostită de Patrick, dar familia lui este mai puţin impresionată de noua relaţie. Ei nu sunt de acord cu felul sălbatic de a fi al lui Miley", a declarat o sursă apropiată familiei, informează contactmusic.com. "Maria l-a avertizat pe Patrick că Miley ar putea deveni o influenţă negativă şi nu vrea ca fiul ei să se îndrepte spre un drum greşit", a mai declarat sursa citată. Aceeaşi persoană susţine că nici Arnold Schwarzenegger nu este de acord, întrucât nu îi place faima pe care o are Miley şi nu îşi doreşte acest tip de relaţie pentru fiul său, potrivit Mediafax.

Pe de altă parte, prietenii cântăreţei spun că Patrick se foloseşte de Miley pentru faima sa.

Cântăreaţa americană Miley Cyrus are de câteva luni o relaţie cu Patrick Schwarzenegger, fiul cel mare al actorului Arnold Schwarzenegger, cei doi fiind fotografiaţi, în noiembrie, în timp ce se sărutau în public, la un meci de fotbal care a avut loc în Los Angeles, moment imortalizat într-un selfie şi de Patrick. Miley Cyrus şi Patrick Schwarzenegger au mai avut o relaţie de scurtă durată în anul 2011.

Cântăreaţa şi actriţa americană Miley Cyrus, în vârstă de 21 de ani, a devenit cunoscută datorită serialului pentru adolescenţi "Hannah Montana", în care a interpretat rolul principal. Patrick Arnold Shriver Schwarzenegger, actor şi model, este unul dintre cei patru copii pe care Arnold Schwarzenegger îi are cu fosta sa soţie, Maria Shriver.

Mai multe