Decolteuri de vis la Cannes 2019! Cine au fost vedetele primei seri ale festivalului

15 mai 2019 10:14   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Cea de-a 72 ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes a început marți (14 mai). Pe covorul roșu au pășit nume mari din lumea cinematografică, dar și alți artiști și manechine celebre. Ținutele au fost pe măsura evenimentului, iar starurile s-au întrecut în decolteuri.

Nu există un festival de film mai important decât Cannes, iar starurile care pășesc pe celebrul covor roșu, amplasat pe Promenade de la Croisette, își gândesc ținutele până la cel mai mic detaliu.

Elle Fanning, Selena Goemz și Chloe Sevigny sunt doar puține dintre celebritățile care au ales să poarte ținute decoltate la Cannes 2019. Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a început cu proiecţia premierei 'The Dead Don't Die', a regizorului american, Jim Jarmusch. Juriul este prezidat anul acesta de regizorul mexicano-american Alejandro González IŃÁRRITU, câştigător al premiului Oscar.

Elle Fanning a strălucit într-o rochie Gucci

Elle Fanning (21 de ani) a optat pentru o rochie diafană, extrem de elegantă, semnată de celebra casă de modă Gucci. Ținuta decoltată de culoarea piersicii a fost accesorizată cu bijuterii Chopard și o pereche de pantofi Gucci cu toc de 15 centimetri. Superba actriță și-a accentuat trăsăturile delicate cu un ruj roșu, care a reușit să o scoată în evidență. Elle Fanning a fost inclusă pe lista celor mai bine îmbrăcate staruri de la Cannes din acest an, de către revista Elle

Chloe Sevigny a ales o rochie neagră

Chloe Sevigny (44 de ani) a venit pe covorul roșu de la Cannes însoțită de colegii ei din filmul „The Dead Don’t Die”, Tilda Swinton, Selena Gomez și Adam Driver. Actrița, care e cunoscută pentru afinitatea pe care o are față de casele de modă Chanel și Simon Roche, a ales de acastă dată o ținută personalizată de Mugler. Rochia decoltată a avut o croială specială, care i-a scos în evidență silueta, iar accesoriile nu au „furat” ochii de la ținuta inedită aleasă de actrița americană.

Selena Gomez s-a inspirat dintr-o apariție celebră a Madonnei

Selena Gomez (26 de ani), care joacă în filmul „ „The Dead Don’t Die”, și-a făcut apariția pe covorul roșu de la Cannes 2019 într-o ținută inspirată dintr-o apariție legendară a Madonnei. Artista a purtat un outfit unicat din două piese, semnat de Louis Vuitton, accesorizat cu un lanț opulent din diamante, marca Bulgari. O ținută similară a fost purtată de Madonna, în 1991, tot la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, potrivit revistei Vogue.

Eva Longoria a făcut furori într-o rochie roz

Eva Longoria (44 de ani) a atras toate privirile într-o rochie semnată de Alberta Ferretti. Ținuta de culoare roz i-a scos în evidență nuanța măslinie a pielii, iar actrița a ales să își lase părul desfăcut în niște bucle lejere. Accesoriile au fost aproape insesizabile, Eva alegând să poarte doar o pereche de cercei mici, foarte delicați, dar nu a uitat să-și pună verigheta.

Romee Strijd, decolteu amețitor la Cannes 2019

Manechinul Romee Strijd (23 de ani) a făcut senzație într-o rochie argintie, cu un decolteu foarte adânc. Superba blondă a ales să poarte o ținută strălucitoare și foarte transparentă, care i-a evidențiat silueta fără cusur. Manechinul de origine olandeză este „îngeraș” la celebra casă de modă de lenjerie intimă Victoria's Secret. Romee nu a fost singurul „îngeraș” care a pășit pe covorul roșu de la Cannes. Colegele ei Alessandra Ambrosio (38 de ani) și Izabel Goulart (34 de ani) au fost și ele prezente, însă au ales rochii un pic mai „cuminți” pentru această ocazie.

Citește și

Andreea Sasu, fosta iubită a lui Philipp Plein, la brațul "celui mai sexy infractor" pe covorul roșu de la Cannes

Festivalul de Film de la Cannes. Cum a arătat Prințesa Diana pe covorul roșu

Mai multe