Demi Moore și-a făcut biroul în baie. Actrița de 57 de ani și-a pus canapeaua lângă cadă să poată lucra în liniște

10 iulie 2020 11:05   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Demi Moore și-a șocat admiratorii după ce aceștia au descoperit că actrița de 57 de ani, care a jucat în filmul ”Striptease” și ”Fantoma mea iubită”, și-a pus o canapea în baie. Actrița și-a redecorat vila din Hailey, Idaho, unde a stat pe perioada carantinei cauzate de pandemia de COVID-19 în compania lui Bruce Willis, încă de la finele lui 2019. Iată de ce și-a mutat biroul în baie!

Demi Moore și-a făcut biroul în baie. Actrița de 57 de ani și-a pus canapeaua lângă cadă să poată lucra în liniște pe laptop. Decorul ciudat care include covoare, lambriuri și statuete în mărime naturală pare mai degrabă specific pentru o sufragerie. Dar atunci când ai 200 de milioane de dolari în cont și nu știi pe ce să îi cheltuiești, orice moft poate fi împlinit în câteva zile. Îți poți pune inclusiv o statuie care înfățișează o femeie îmbrăcată în armură. Demi Moore a fost extrem de generoasă cu fotografiile din casa ei pe rețelele de socializare, iar de luni, 6 iulie a început un podcast intitulat ”Dirty Diana”. Numai că ”sediul central” al transmisiunilor Live de pe Internet va fi toaleta, pentru că... aici se simte în largul ei și nu e deranjată de nimeni.

Citește și:

Ce face soția lui Bruce Willis cât timp el stă la Demi Moore? Cum a fost surprinsă de paparazzi Emma Heming?

Bruce Willis, marele absent de la aniversarea propriilor fete! Actorul rămâne autoizolat cu fosta soție

Bruce Willis a stat cu Demi pe perioada carantinei

Bruce Willis, în vârstă de 65 de ani, a stat aproape două luni în casa din Idaho a fostei lui soții Demi Moore, 57 de ani. A tuns-o scurt pe fiica lui, Tallulah, 26 de ani, s-a pozat la petrecerea în pijamale organizată de fiica Scout, de 28 de ani și s-a distrat alături de iubiții fiicelor lui. După ridicarea restricțiilor, la vila lui Demi a sosit și actuala soție a lui Bruce cu cele două fiice ale ei, Mabel, 8 ani și Evelyn, 5 ani. Emma Heming, 41 de ani, a întârziat pentru că a trebuit să o îngrjijească pe una dintre fete care s-a înțepat într-o seringă aruncată într-un parc din Los Angeles.

Mai multe