Despărțire șoc fix înainte de nuntă! John Cena și iubita sa își spun „Adio”
Mai erau doar trei săptămâni până la nunta luptătorilor de wrestling John Cena și Nikki Bella, însă aceștia au decis că este momentul să anuleze tot și să pornească pe căi diferite. Vestea a luat prin surpindere toții fanii celor doi, motivele despărțirii fiind încă necunoscute.
După ce au fost împreună timp de șase ani, iar data nunții era stabilită peste doar trei săptămâni, John Cena și iubita sa au anulat evenimentul în urma unei despărțiri. Potrivit presei internaționale, chiar atunci când pregătirile de nuntă erau în toi, cei doi le-au anulat subit, fără a da prea multe explicații. Cum nimeni nu se aștepta ca aceștia să se despartă, mai ales în pragul nunții, vestea a șocat fanii și apropiații celebrilor wrestleri. Aceștia au decis să le fie respectat dreptul la intimitate, nedorind să detalieze subiectul. ”Chiar dacă această decizie a fost foarte dificilă, noi vom continua să avem o relație bazată pe dragoste și să ne respectăm unul pe celălalt. Vă rugăm să ne respectați intimitatea”, au declarat cei doi pentru Us Magazine.
Cu o lună în urmă, sportivul a decis însă să se destăinuiască cu privire la relația pe care cei doi o au, susținând că necesită multă muncă. „Relațiile sunt greu de întreținut. Să nu credeți că iubirea e ușoară. Este frumoasă, într-adevăr, dar după atât de mult timp de relație am reazlizat că iubirea nu este deloc ușoară. Noi ne chinuim în fiecare zi să facem relația noastră să meargă. Avem probleme, așa cum are toată lumea. Unele dintre probleme sunt publice, altele decidem să le ținem doar pentru noi. Însă de fiecare dată când mă supăr îmi dau seama că nu pot trăi fără ea, pentru că o iubesc”, a declarat Cena. Se pare însă că de această dată iubirea nu a fost de ajuns.
John Cena, în vârstă de 40 de ani, a cerut-o în căsătorie pe Nikki Bella, cu doi ani mai tânără, în urmă cu un an, în timpul evenimentului Wrestlemania 33. Cei doi se întâlneau încă din anul 2012. Cuplul a fost văzut ultima dată împreună pe 8 aprilie, la Wrestlemania 34, conform aceleiași surse.