Diego Maradona are urmași pe măsură. Fiica sa, Jana, a devenit fotomodel!
Printre numeroșii copii (recunoscuți sau nu) ai fostului mare fotbalist argentinian se numără şi Jana, o tânără de 23 de ani care a debutat recent în lumea modei.
Născută în 1996 dintr-o relaţie extraconjugală a lui Diego Maradona, Jana și-a cunoscut pentru prima dată tatăl abia la 17 ani. În primă fază, Maradona n-a dorit să accepte paternitatea, însă adevărul a ieșit la iveală după o bătălie juridică îndelungată.
După ce argentinianul a cedat și a recunoscut-o ca fiică pe Jana, prima întâlnire dintre cei doi s-a produs în 2013. „S-a uitat în ochii mei şi a început să plângă şi să-mi ceară scuze. Apoi ne-am îmbrăţişat. Nu am resentimente faţă de el, important este că am un tată. Banii nu mă interesează, pentru mine contează doar afecţiunea lui”, spunea adolescenta de 17 ani care şi-a regăsit părintele.
Ca urmare, ea a preferat să-şi construiască singură o carieră, fără să beneficieze într-un fel sau altul de ajutorul financiar al tatălui. Astfel, a absolvit cursurile unei facultăţi de arhitectură la Buenos Aires, iar apoi a făcut eforturi considerabile de a se face remarcată în lumea modei. Cu zeci de mii de fani pe Instagram, Jana Maradona a reuşit să atragă atenţia asupra calităţilor sale fizice, iar până la debutul ca fotomodel n-a fost decât un pas, ea fiind solicitată să pozeze în ipostaze sexy pentru un producător de lenjerie intimă.
La aproape 60 de ani, vârstă pe care o va împlini în octombrie 2020, celebrul Diego Armando Maradona are cinci copii recunoscuţi, dar şi alţi cinci care pretind acest lucru.