Dr. Quinn și fermecătorul Sully, după 20 de ani. Cum arată acum Jane Seymour și Joe Lando

21 august 2019 13:13   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Jane Seymour, alias Dr. Michaela Quinn din serialul ”Dr. Quinn, Medicine Woman”, a făcut publică o poză cu fostul ei iubit din serial, Joe Lando. Chiar dacă trecerea timpului și-a lăsat amprenta pe chipurile lor, după 20 de ani de la ultimul episod al serialului, cei doi au aceeași atitudine deschisă și par la fel de apropiați.

Jane Seymour (68 ani) a postat luni pe Instagram o poză în care apare alături de Joe Lando (57 ani), pe plaja din Malibu, California. Protagoniștii îndrăgitului serial ”Dr. Quinn, Medicine Woman” au refăcut imaginea-emblemă de la sfârșitul anilor ’90. Au dispărut hainele de epocă, cocul serios al lui Jane, pletele lui Joe, dar au  rămas privirea ei îndrăzneață și aerul lui cuceritor. ”Verile cu Sully”, a scris Jane în dreptul imaginii, iar prietenii virtuali ai actriței și-au amintit, nostalgici, de serile în care își făceau programul după serialul lor preferat.

”Dr.Quinn, Medicine Woman” a fost difuzat în peste 200 de țări

”Dr. Quinn, Medicine Woman” prezintă aventurile Michaelei Quinn, medic în Colorado Springs, în statul Colorado, după Războiul Civil din America, într-o atmosferă veritabilă western. Serialul american a cunoscut un succes considerabil, fiind difuzat timp de șase sezoane, întinse pe cinci ani, din 1993 până în 1998. După încheierea filmărilor, fanii au cerut o continuare, așa că în 1999 și în 2001 au apărut două filme care dezvoltă povestea din serial.

Jane Seymour și Joe Lando, drumuri diferite, aceeași prietenie

Englezoaica Jane Seymour și-a început cariera în 1968, fiind cunoscută mai ales pentru filmele ”James Bond”, ”Pe cine nu lași să moară” și ”The Scarlet Pimpernel” (”Scânteioară”). Aceasta a câștigat un premiu Emmy, două Globuri de Aur și are steaua ei pe ”Hollywood Walk Of Fame” (”Aleea Celebrității din Hollywood”). În tot acest timp, actrița a fost căsătorită și divorțată de patru ori. Jane are patru copii: Katherine Flynn (37 ani), Sean Flynn (34 ani) și gemenii John Stacy și Kristopher Steven (24 ani).

Americanul Joe Lando, de cealaltă parte, și-a început cariera în 1986, iar cel mai notabil rol a rămas cel al lui Byron Sully, deși actorul a mai avut 41 de de aprariții pe marele ecran de atunci. De 22 de ani e căsătorit cu Kristen Barlow, cu care are patru copii: Jack Neville (21 ani), Christian Antonio (18 ani), Kate Elizabeth (16 ani) și Willam Joseph (12 ani).

Citește și:

Cum poate să arate Dr. Quinn în costum de baie la aproape 68 de ani!

Dr. Quinn a filmat în secret, în România EXCLUSIV

Mai multe