După naștere, sânii lui Coco Austin sunt mai mari decât bebelușul

4 decembrie 2015 13:35   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Coco Austin șochează după ce a devenit mămică în aceeași măsură în care o făcea din postura vedetei cu cel mai mare fund din lume. Actrița a făcut publică o imagine cu ea și cu bebelușul, însă micuța Chanel a fost cu totul eclipsată de sânii uriași ai proapetei mămici.

La numai câteva zile după ce a născut o fetiță superbă, soția rapperului-actor Ice-T arată de parcă n-ar fi trecut niciodată printr-o sarcină. E drept că Coco Austin a fost foarte activă pe timpul sarcinii, având grijă să nu pună niciun gram pe lângă burtica foarte sexy, dar chiar și așa, imaginea este incredibilă.

Coco are abdomenul perfect plat și talia de viespe cu care își obișnuise fanii înainte de a rămâne însărcinată. Singura schimbare pare să se fi produs în zona bustului. Pe lângă sânii uriași ai mamei ei, micuța Chanel pare o gărgăriță.

Coco Austin și rapperul Ice-T sunt căsătoriți din 2002. Vedeta a dus pe lume primul ei copil sâmbătă, 28 noiembrie. Chanel Nicole s-a născut prematur și a avut la naștere 2,58 kg. Este primul copil al cuplului, rapperul mai având doi copii adulți din relații anterioare.

Mai multe