Dustin Hoffman va debuta ca regizor la vârsta de 72 de ani

12 martie 2010 16:46   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Maggie Smith, Albert Finney şi Tom Courtenay vor deţine rolurile principale în acest lungmetraj, iar filmările vor începe către sfârşitul acestui an, informează Mediafax.

Proiectul va beneficia şi de sprijinul producătoarei Finola Dwyer, cea care a produs "An Education", nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film în acest an.

"Quartet" are la bază o piesă de teatru scrisă în 1999 de Ronald Hardwood, care a lucrat în trecut la câteva proiecte cinematografice importante, precum "Australia", "Pianistul" şi "Julia".

Dustin Hoffman şi-a câştigat celebritatea datorită rolului studentului timid, îndrăgostit de o femeie matură, în filmul "Absolventul", care i-a adus şi prima nominalizare la Oscar, în 1967. Au urmat apoi roluri memorabile, printre care s-au numărat cel al ratatului din "Cowboy-ul de la miezul nopţii" (1969), al travestitului din "Tootsie" (1982), al tatălui nevrotic din "Kramer contra Kramer" (1980) şi al autistului din memorabilul "Rain Man" (1988), ultimele două aducându-i şi două premii Oscar pentru interpretare.

Cel mai recent film al său este drama "Last Chance Harvey", lansată pe marile ecrane în 2008, în care a jucat alături de britanica Emma Thompson.

Mai multe