Dwayne Johnson a dezvăluit că a suferit de depresie: «Plângeam tot timpul»

4 aprilie 2018 15:10   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

E un munte de om și nu te-ai gândi că ar exista vreun lucru care să-l îngenuncheze. Dwayne Johnson a dezvăluit recent că a suferit de depresie, după ce a văzut cum mama lui a încercat să se sinucidă, când el avea vârsta de 15 ani.

Actorul a povestit într-un interviu pentru The Express că a trecut printr-o perioadă sumbră şi s-a luptat mult timp cu o depresie cumplită.

Dwayne Johnson avea 15 ani când şi-a văzut mama intrând pe autostradă, în Nashville, la scurt timp după ce au fost evacuaţi din apartamentul lor. El a spus că a reuşit să îşi scoată mama de pe autostradă, dar după acest moment a suferit timp de mai mulţi ani de depresie, situaţia sa fiind îngreunată şi de rănile pe care le-a suferit. Dwayne și-a dorit să se facă fotbalist, însă visul lui a fost spulberat după acest accident.

„Am ajuns la un punct în care nu voiam să fac ceva sau să merg undeva. Plângeam tot timpul”, a spus actorul, potrivit Variety.

„Depresia nu discriminează niciodată. Mi-a luat mult timp să înţeleg acest lucru. Cheia este să nu îţi fie teamă să vorbeşti despre asta. Mai ales noi, bărbaţii, avem tendinţa de a păstra această poblemă pentru noi. Nu sunteţi singuri”, a scris actorul, luni pe Twitter.

Johnson a mărturisit că mama lui nu are amintiri legate de tentativa sa de sinucidere, adăugând că „probabil e mai bine aşa“.„Ne-am vindecat amândoi, dar trebuie să facem mereu tot ce este posibil pentru a le acorda atenţie altor oameni care suferă”, a mai spus actorul.

Este unul dintre cel mai bine plătiți actori de la Hollywood

Dwayne Johnson a devenit în ultimii ani unul dintre actorii care generează cele mai mari încasări la Hollywood, în principal graţie evoluţiei sale spectaculoase din filmele francizei "Furios şi iute". Dwayne este tatăl a două fete, provenite din mariaje diferite.

Mai multe