Dwayne "The Rock" Johnson, erou şi în timpul liber, nu doar în filme! Şi-a salvat mama de la sinucidere

1 februarie 2018 21:27   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Dwayne ''The Rock'' Johnson şi-a îndemnat fanii să îşi ajute semenii care se confruntă cu momente dureroase amintind de faptul că la vârsta de 15 ani a salvat viaţa mamei sale în timpul unei tentative de sinucidere, relatează joi Press Association, citat de Agerpes.

Dwayne Johnson( 45 ani) este unul dintre cei mai iubiţi actori de la Hollywood şi o persoană foarte deshisă în ceea ce priveşte viaţa sa personală. Cu câteva luni în urmă a relatat că doarme câte trei, patru ore pe noapte pentru a se putea bucura de timp personal înainte ca ceilalţi membri ai familiei să se trezească, iar acum a făcut o dezvăluire referitor la mama sa. 

Dwayne ''The Rock'' Johnson şi-a îndemnat fanii să îşi ajute semenii care se confruntă cu momente dureroase amintind de faptul că la vârsta de 15 ani a salvat viaţa mamei sale în timpul unei tentative de sinucidere. "Mama a încercat să-şi ia viaţa când aveam 15 ani. S-a dat jos din maşină pe Autostrada 65 din Nashville şi a pătruns în trafic. Camioane şi maşini au virat ca să n-o lovească. Am apucat-o şi am tras-o pe pietrişul de pe marginea drumului'', a povestit actorul.

Dwayne şi-a sfătuit fanii să fie mai atenţi la cei din jur şi a menţionat că bolile pshice trebuie tratate cu maximă seriozitate. 'Ajutaţi-i să treacă prin asta, faceţi-i să discute despre luptă şi aduceţi-le aminte că nu sunt singuri. Am fost norocoşi în ziua aceea când aveam 15 ani, însă nu se întâmplă mereu aşa'', a adăugat actorul în mesajul său transmis tuturor celor care îl apreciază.

Dwayne Johnson a devenit în ultimii ani unul dintre actorii care generează cele mai mari încasări la Hollywood, în principal graţie evoluţiei sale spectaculoase din filmele francizei "Furios şi iute". Dwayne este tatăl a două fete, provenite din mariaje diferite. Simone este fiica cea mare, de 15 ani rezultată în urma mariajului cu Dany Garcia. Dwayne şi Dany şi-au spus adio în anul 2007. Actorul şi-a revenit repede din punct de vedere sentimental, căci în acelaşi an a declarat că formează un cuplu oficial cu actuala sa parteneră, Lauren Hashian (33 ani).

Mai multe