Ea e bona sexy care ar fi rămas gravidă cu soțul „agresiv” al lui Mel B

6 aprilie 2017 11:07   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Această blondă sexy este bona despre care Mel B (41 de ani) a declarat că soțul său a lăsat-o gravidă în timp ce ar fi trebuit să aibă grijă de cei trei copii ai lor. Pentru „serviciile sale ca bonă”, Belafonte ar fi plătit-o suplimentar din banii lui Mel.

Potrivit declarațiilor fostei soliste de la Spice Girls, Belafonte (41 de ani) s-a culcat de mai multe ori cu nemțoaica Lorraine Gilles, care a lucrat în casa lor ca bonă timp de șapte ani. El i-ar fi cerut apoi să facă un avort atunci când i-a spus că e însărcinată, precizează Daily Mail.

Când Mel și-a găsit în sfârșit curajul de a-i spune la rândul ei că vrea să divorțeze, iar când a vorbit pe un ton discreditor față de Lorraine, Belafonte și-a ieșit din minți.

„Era în stare să mă umliească pe mine în fața ei și comparându-mă cu ea, spunându-mi cât este să mă uit cât e de tânără și frumoasă. Mai târziu, am descoperit că făcea sex cu Lorraine și îi dădea sume suplimentare consistente de bani. Timp de trei ani, după cum am aflat recent, a primit un supliment de 300.000 de dolari pentru niște presupuse servicii ca bonă. A început imediat să o facă pe Lorraine rivala mea. Lui îi spunea totul”, a declarat Mel B.

Cântăreața a fost șocată abia în momentul în care a aflat că în 2014, bona rămăsese gravidă cu soțul său: „Mi-a spus că dorea să aibă acel copil și îmi sugera să locuim toți trei și copiii împreună. Am fost șocată. Mai târziu, el i-a cerut Lorrainei să avorteze  și i-a dat banii munciți de mine pentru a face asta. Tot din banii mei i-a plătit și camera de hotel în care a stat cât timp să recuperat după procedură.”

Belafonte și-a iesșit din minți atunci când i-a spus că o va concedia pe bonă și timp de trei ore a țipat la Mel și a umilit-o, spunându-i că Lorraine i-a crescut copiii mai bine decât ar fi făcut-o ea vreodată. „Indiferent ce va fi, ea va fi mereu în viața mea”, ar fi spus Belafonte.

Sora Lorrainei o apără și nu crede că ar fi existat vreo relație intimă între ea și Belafonte. Cele două surori au o relație foarte apropiată și i-ar fi spus pentru nu au secrete una față de cealaltă.

Mai multe