Ea este talismanul dinamovistului Tamaş!
Iubita fundaşului echipei naţionale se bucură de revenirea acestuia în campionatul intern, considerând că apropierea de prieteni şi familie îi prieşte lui Gabi atât pe plan personal, cât şi profesional.
După o experienţă scurtă la Auxerre, Gabriel Tamaş a ales să revină în acest sezon la Dinamo, echipa care l-a propulsat în fotbalul mare. Prin prestaţiile sale constant bune din sezonul trecut, fundaşul "alb-roşiilor" devenise titular incontestabil şi la echipa naţională a lui Piţurcă. Ioana Nut, prietena fotbalistului, spune că forma bună arătată de iubitul ei se datorează în special faptului că acesta se simte mult mai bine în apropierea celor dragi.
"Fiind de cinci ani într-o relaţie cu Gabi este normal să am efect pozitiv asupra lui şi să ne completăm reciproc. Locuiam împreună şi în Franţa, la Auxerre, dar aici avem mai mult timp să ne vizităm familia şi prietenii", povesteşte Ioana, care în prezent este studentă la master la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.
Despre Tamaş, în afara terenului de joc, Ioana spune că este un tip sentimental, diferit de fundaşul care nu are milă de adversarii direcţi. "Lui Gabi îi place mult să îmi facă mici cadouri şi reuşeşte mai mereu să mă surprindă într-un mod plăcut", ne-a dezvăluit iubita lui Tamaş.
Absolventă a Academiei de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea schi alpin, frumoasa braşoveancă adoră să-şi petreacă timpul liber pe pârtiile din Poiana Braşov.
"În afară de schi, la capitolul hobby-uri aş mai trece călătoriile şi cărţile. Sunt o fire mai energică în general şi merg la sală şi masaj pentru a mă întreţine. La televizor mă uit în special la fotbal, dar şi patinajul artistic mă relaxează", povesteşte Ioana, care în prezent este la master, la Outdor şi Activităţi de Petrecere a Timpului Liber.
Nu o lasă la meciuri!
Deşi este o bună cunoscătoare a fotbalului, Ioana nu îl susţine din tribune pe Gabi la partidele în care acesta evoluează. Internaţionalul român este foarte superstiţios şi preferă astfel ca iubita lui să-l încurajeze doar din faţa televizorului.
"Gabi este superstiţios şi nu vrea să vin la meciurile lui", spune râzând proaspăta absolventă a Academiei de Educaţie Fizică şi Sport, care s-a arătat totodată convinsă că Dinamo se bate la titlu în fiecare an.
Vrea să dea în judecată revista MAXIM!
Protagonista unui articol în celebra revistă pentru bărbaţi, iubita lui Tamaş a fost şocată să observe că realizatorii materialului au publicat dintr-o gravă eroare poze cu o blondă în locul pictorialului cu ea.
În ediţia din luna octombrie a revistei Maxim, Ioana Nut apare într-un articol în care povesteşte succint despre relaţia cu Tamaş şi obiectivele ei profesionale. Până aici totul e ok... Surpriza neplăcută apare, însă, la publicarea materialului, când în locul pozelor sexy cu ea, dintr-o greseală jurnalistică în revistă apare un fotomodel.
"Este o lipsă totală de profesionalism. Mai aveam puţin şi înnebuneam când am văzut revista, m-au sunat toţi prietenii să mă întrebe ce s-a întâmplat cu mine. Cei de la MAXIM şi-au cerut scuze şi sper că vor repara luna viitoare greşeala, altfel îi dau în judecată pentru că mi-au stricat imaginea", ne-a spus Ioana, care s-a văzut pusă în ipostaza neplacută ca iubitul ei să fie "cuplat" din greşeală cu o altă femeie.