Ea tinerică, el moşulică! Povestea de dragoste care a rupt TikTok-ul în două: „E dezgustător!”

30 iulie 2025 15:02

Diana Montano, o influenceriţă de 25 de ani din San Diego, a devenit virală pe TikTok după ce a postat un videoclip în care apare alături de iubitul ei, Edgar, în vârstă de 76 de ani. Relaţia celor doi a atras un val de comentarii negative, mulţi internauţi descriind diferenţa de vârstă ca fiind „dezgustătoare” şi „nefirească”.

Diana şi Edgar au o diferenţă de vârstă de 51 de ani. SURSĂ FOTO: PROFIMEDIA/TIK TOK

Imaginile au devenit rapid virale, strângând milioane de vizualizări şi mii de comentarii. Reacţiile au fost puternic polarizate. Mulţi i-au criticat, descriind diferenţa de vârstă drept „incomodă”. Unii au susţinut chiar că o astfel de relaţie „ar trebui interzisă prin lege”. Potrivit tabloidului britanic The Sun, Diana a fost acuzată că urmăreşte doar banii, fiind catalogată drept „vânătoare de avere”, iar un comentariu ironic spunea că „nepoţii lui Edgar ar trebui să o pună să semneze un contract prenupţial de urgenţă”.

Diana şi Edgar susţin că se iubesc sincer. SURSĂ FOTO: PROFIMEDIA/TIK TOK

Diana a povestit că majoritatea comentariilor primite online au fost ostile, unele chiar agresive, însă ea şi Edgar au învăţat să le ignore. A spus că a apreciat susţinerea venită din partea celor care au fost curioşi să afle cum a ajuns să trăiască o relaţie profundă şi matură cu un bărbat care are multă experienţă de viaţă şi o tratează cu respect.

La început, familia ei a fost şocată. Părinţii nu au aprobat relaţia şi au reacţionat cu prudenţă şi scepticism. Totuşi, după ce au aflat cum o tratează Edgar şi cât de mult ţine la ea, mama a ajuns să îl accepte. Tatăl, chiar dacă nu l-a întâlnit încă pe Edgar, i-a transmis Dianei că are încredere în alegerile ei şi nu o judecă.

Tânăra a fost acuzată că stă cu pensionarul doar pentru bani. SURSĂ FOTO: PROFIMEDIA/TIK TOK

Diana a descris relaţia cu Edgar ca fiind „cea mai pasională şi intimă” pe care a trăit-o până acum, subliniind că diferenţa de vârstă nu le defineşte legătura. A spus că totul între ei decurge natural, că au discuţii profunde şi că Edgar o respectă şi dă dovadă de o energie surprinzătoare pentru vârsta lui.

„Nu am cunoscut pe nimeni de vârsta mea care să fie ca el”, a spus tânăra. Tot ea a atras atenţia asupra provocărilor pe care le pot aduce relaţiile cu o diferenţă mare de vârstă. A recomandat maturitate, grijă şi un respect constant între parteneri, mai ales în faţa eventualelor riscuri emoţionale, fizice sau financiare.

Mai multe