Ei vor urca pe scena de la Copenhaga sâmbătă! Primele ţări calificate în finala Eurosivion

7 mai 2014 5:16   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Marţi seara a avut loc prima semifinală a concursului Eurovision de anul acesta, care are loc în capitala Danemarcei, Copenhaga.

Muntenegru, Ungaria, Rusia, Armenia, Azerbaidjan, San Marino, Ucraina, Suedia, Olanda şi Islanda sunt cele 10 ţări calificate în finala care va avea loc sâmbătă.

Cele 16 ţări care au evoluat în prima semifinală a Eurovision 2014, marţi, pe scena B&W Hallerna din Copenhaga, au fost în ordinea intrării în concurs: Armenia, Letonia, Estonia, Suedia, Islanda, Albania, Rusia, Azerbaidjan, Ucraina, Belgia, Republica Moldova, San Marino, Portugalia, Olanda, Muntenegru şi Ungaria.

Reprezentanta Republicii Moldova, Cristina Scarlat, care a concurat cu piesa "Wild Soul", nu a reuşit să se califice în finala Eurovision 2014.

Cei 10 finalişti - desemnaţi pe baza votului telespectatorilor şi a votului unui juriu de specialitate, în egală măsură - au fost anunţaţi într-o ordine întâmplătoare, conform Mediafax.

Ascultă aici piesele înscrise în concurs.

Reprezentanţii României, Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi), vor concura în cea de-a doua semifinală a Eurovision Song Contest 2014, joi, cu piesa "Miracle".

Mai multe