Elina Svitolina, cea mai sexy câștigătoare a Turneului Campioanelor
În ultimii ani, Turneul Campioanelor a fost competiția la care învingătoarele au venit din rândul sportivelor fără titluri majore. Nici în 2018 regula nu a fost încălcată. Elina Svitolina e noua deținătoare a trofeului, dar si cea mai sexy castigatoare a Turneului Campioanelor.
Elina Svitolina este noua câștigătoare a Turneului Campioanelor. În ultima finală jucată la Singapore – de anul viitor competiția se va muta, până în 2028, la Shenzhen – Svitolina a învins-o cu scorul de 3-6, 6-2, 6-2, pe americanca Sloane Stephens. Pentru a pune mâna pe cel mai important trofeu al carierei, Svitolina a avut nevoie de două ore și 23 de minute. Ea continuă tradiția jucătoarelor care au cucerit trofeul la Singapore fără a avea în palmares vreun Grand Slam, așa cum s-a întâmplat cu Radwanska (2015), Dominica Cibulkova (2016) și Caroline Wozniacki (2017). Neînvinsă la acest turneu, Svitolina și-a asigurat urcarea pe locul 4 în clasamentul mondial WTA, acolo unde lider detașat – peste 1.000 de puncte față de următoarea clasată – rămâne Simona Halep.
Elina Svitolina, o campioană sexy: a pozat în reviste pentru bărbați
Pe de altă parte, Svitolina (24 de ani) este și cea mai sexy campioană din ultimul timp. Ea a ”rupt gura târgului” când, la începutul acestui sezon, a pozat sexy în paginile diverselor reviste dedicate mai mult publicului masculin.