Enrique Iglesias și-a jignit fanii în timpul concertului și a fost huiduit. ”Afară!”
Enrique Iglesias și-a pus fanii în cap în timpul unui concert. Artistul madrilen a fost huiduit de aproximativ 30.000 de fani, pentru că nu și-a luat rămas bun de la ei, nu și-a prezentat colegii de trupă și nici nu a revenit pentru un bis, ci a ales să iasă de pe scenă fără să zică nimic.
Cântăreţul spaniol Enrique Iglesias a fost huiduit de public în unicul concert pe care l-a susţinut anul acesta în ţara sa natală, sâmbătă, în Santander. Artistul a avut un spectacol în fața a 30.000 de oameni, pe stadionul El Sardinero, însă fanii s-au simțit jigniți de gestul pe care Enrigue l-a făcut, probabil, fără să-și dea seama.
„I like it” a fost ultima piesă cântată în concert de artistul madrilen şi a fost însoţită de confetti, fum şi rafale pirotehnice. Cântăreţul a ieşit de pe scenă şi luminile stadionului au fost aprinse. Acela a fost momentul în care miile de oameni adunaţi au început să fluiere şi să huiduie, indignaţi că Iglesias nu şi-a luat rămas-bun şi nici nu a revenit pentru bis.
”Mâinile sus, acesta este un jaf!” sau ”Afară, afară!”, sunt strigătele fanilor care au părăsit stadionul la 90 de minute după ce Enrique Iglesias îşi începuse concertul, continuând să comenteze, deloc pozitiv, spectacolul oferit.
Cu zece albume lansate până în prezent, care au fost vândute în peste 130 de milioane de copii, 13 piese pe primul loc în topurile Billboard Dance, Enrique Iglesias este cel mai bine vândut artist latino în Marea Britanie şi cel mai bine vândut artist internaţional în India.