Enrique Iglesias vrea să se pensioneze la 46 de ani
Veste surprinzătoare pentru fani! Enrique Iglesias vrea să se pensioneze la 46 de ani. Fiul legendarului Julio Iglesias a recunoscut că albumul ”Final” la care lucrează în prezent va fi şi ultimul pentru că se gândeşte serios să se retragă din carieră.
Enrique Iglesias are o carieră impresionantă, însă se gândeşte serios să se retragă în viitorul apropiat după ce a strâns o avere estimată la 160 de milioane de dolari.
”Mă gândesc la acest lucru încă din 2015 şi vreau ca albumul să fie împărţit în două volume”, a declarat Iglesias, care este cuplat din 2001 cu fosta jucătoare de tenis Anna Kournikova şi au împreună trei copii.
Enrique a profitat că în 2020 nu a mai avut parte de concerte şi s-a dedicat întru totul familiei, jucându-se ore în şir cu Mary, un an, şi gemenii Lucy şi Nicholas, de 3 ani.
În februarie 2020, când a venit pe lume micuţa Mary (n.r. poreclită ”Masha”) Anna Kournikova, 40 de ani, a recunoscut că naşterea le-a umplut sufletele de fericire şi vor să îşi dedice integral energia creşterii celor trei copii.
Ştirea pensionării premature a lui Enrique a fost făcută publică în timpul unei discuţii transmise în direct pe Instagram la care participau Ricky Martin şi Sebastian Yatra.
”Acesta este ultimul album al meu din carieră. Nu mă gândesc la asta de câteva luni, ci de ani întregi. Voi înregistra două volume ale albumului «Final» şi apoi mă voi dedica întru totul familiei pe care am neglijat-o atât de mult”, a declarat Iglesias.
Cântăreţul a povestit în timpul aceluiaşi interviu că primul concert pe care l-a susţinut în 2021 a fost un coşmar pentru că îi trosneau încheieturile, îl dureau muşchii şi respira greu din cauza stilului de viaţă sedentar pe care l-a dus în 2020.
”Nu mai sunt deloc tânăr şi norocul meu se numeşte Anna, care mă învaţă să fac încălzirea şi să fac întinderi pentru a nu mă accidenta în timpul spectacolelor”, a mai adăugat Enrique.