Ewan McGregor a devenit tată pentru a patra oară
Cuplul nu a dat publicităţii numele micuţei şi nu a oferit alte detalii despre bebeluş, care se pare că s-a născut în ianuarie, transmite Mediafax.
McGregor şi soţia sa au două fiice biologice, Clara Mathilde, în vârstă de 15 ani, şi Esther Rose, în vârstă de 9 ani, dar şi o fetiţă adoptată în 2006 din Mongolia, Jamiyan, în vârstă de 9 ani.
Ewan McGregor, care a devenit celebru cu roluri precum cel din "Trainspotting - Din viaţă scapă cine poate", a mai jucat în thrillerul erotic "Deception", dar şi în "Omul care se holba la capre", alături de George Clooney.
A fost nominalizat la premiile Globul de Aur pentru rolul din "Moulin Rouge", pentru care a primit un premiu al Academiei de film europene (EFA). Un alt premiu EFA i-a fost acordat pentru rolul din filmul "Marioneta/ Ghost Writer", de Roman Polanski.